Istvan Kovacs, exemplu negativ la Mondialul Cluburilor! De ce a fost trecut din nou pe linie moartă de FIFA: explicațiile lui Collina
Istvan Kovacs a fost dat drept exemplu negativ la Mondialul Cluburilor de către marele Pierluigi Collina. Ce s-a întâmplat în Statele Unite
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/istvan-kovacs-pierluigi-collina-mondialul-cluburilor.jpg?#)
După ce a arbitrat foarte bine finala Champions League, Istvan Kovacs a ajuns să fie dat drept exemplu negativ chiar de către marele Pierluigi Collina la Mondialul Cluburilor.
Istvan Kovacs, dat exemplu negativ la Mondialul Cluburilor de marele Pierluigi Collina
Arbitrul român a început în forță competiția din Statele Unite ale Americii. El a fost delegat la șocul din faza grupelor Paris Saint-Germain – Atletico Madrid 4-0.
Doar că, din păcate pentru el, „centralul” din Carei a ieșit în evidență în mod negativ cu ocazia acelei partide. El a fost criticat la final în termeni destul de duri de către spanioli. Ei i-au reproșat atunci un gol anulat și un cartonaș roșu acordat.
De asemenea, tot în acel meci a mai existat un moment problematic generat de arbitraj. În prelungirile jocului, la scorul de 3-0, Kovacs nu a dictat un penalty pentru PSG pe motiv de henț.
Greșeala uriașă comisă de român în meciul PSG – Atletico Madrid 4-0 din faza grupelor
Ulterior însă, greșeala lui a fost îndreptată din camera VAR. Lee a transformat lovitura de la 11 metri și a stabilit astfel scorul final al partidei, 4-0 pentru echipa antrenată de Luis Enriquez.
Acest meci a rămas singurul la care a fost delegat arbitrul român pe toată durata Mondialului Cluburilor. Astfel, cumva pe bună dreptate, s-a considerat că el a fost pedepsit de FIFA pentru acele greșeli.
Pe de altă parte însă, s-a vorbit în spațiul public, în principal din România, despre faptul că forul internațional nu l-ar avea la inimă pe Istvan Kovacs, din motive care nu sunt oricum foarte clare.
Concluzia lui Collina: Kovacs nu a văzut hențul în careu din cauză că era poziționat greșit
Această ipoteză a fost alimentată bineînțeles de ce s-a întâmplat în 2022 la Cupa Mondială din Qatar. Atunci, Kovacs a făcut parte din lotul de arbitri delegat de FIFA, dar nu a fost trimis la nici măcar o partidă la centru, ci a oficiat de fiecare dată din postură de arbitru de rezervă.
Acum, în acest context, Pierluigi Collina, fostul uriaș arbitru italian, în prezent Directorul Comisiei de Arbitri de la FIFA, a venit cu explicațiile atât de necesare pentru desfășurarea de evenimente de la acest Mondial al Cluburilor vizavi de „centralul” român.
El a făcut o analiză a fazei menționate anterior din acel PSG – Atletico Madrid, respectiv acel penalty din prelungiri pe care Kovacs nu l-a semnalizat în primă fază. Ulterior, analiza respectivă a fost făcută publică pe site-ul fifa.com.
Acela a rămas de altfel singurul meci arbitrat de Istvan Kovacs la Mondialul Cluburilor
Concluzia lui Collina a fost că Istvan Kovacs a ajuns să greșească în acel moment al jocului din cauza faptului că s-a poziționat greșit, iar astfel câmpul său vizual a fost obturat de unul dintre jucătorii aflați atunci pe teren.
Această chestiune este văzută drept una foarte gravă de către Comisia FIFA, iar arbitrilor chiar li se atrage atenția constant cu privire la acest aspect.
Așadar, avem motive să credem că acesta este de fapt motivul real pentru care Istvan Kovacs a fost trecut pe „linie moartă” la Mondialul Cluburilor după un singur meci arbitrat.
„Analizând imaginile camerei de corp, a fost absolut clar că arbitrul nu putea să vadă incidentul în direct, pe teren”, a fost concluzia exprimată de Pierluigi Collina vizavi de acea fază.
Care este reacția ta?






