Istvan Kovacs, port-bonheurul echipelor italiene în finalele cupelor europene? „Dacă s-ar respecta tradiția, ar câștiga Inter”

Istvan Kovacs va oficia finala Champions League de anul acesta dintre Inter și PSG. Andrei Vochin a remarcat o statistică foarte interesantă legată de arbitrul român.

May 30, 2025 - 16:00
 0  0
Istvan Kovacs, port-bonheurul echipelor italiene în finalele cupelor europene? „Dacă s-ar respecta tradiția, ar câștiga Inter”

Finala Champions League de anul acesta este disputată de Inter și PSG. Meciul stelar dintre cele două forțe ale Europei va fi oficiat de Istvan Kovacs, cel care a ajuns astfel la a 3-a finală din carieră după Conference și Europa League. Andrei Vochin a vorbit despre „centralul” din Carei în comparație cu uriașul și regretatul Nicolae Rainea.

Istvan Kovacs, talismanul echipelor italiene în finalele cupelor europene. Borna pe care o poate atinge la meciul Inter – PSG

Istvan Kovacs este în prezent cel mai bine cotat arbitru român, care oficiază atât meciuri din campionatul intern, cât și partide de nivel superior din cupele europene. „Centralul” din Carei are deja două finale în CV, în care echipele italiene s-au impus (Roma, 2022, în Conference League și Atalanta, 2024, în Europa League).

În direct la emisiunea „Oldies but Goldies”, Andrei Vochin a vorbit despre performanța atinsă de Kovacs de a avea toate cele 3 finale europene în CV. De asemenea, dacă Inter se va impune, va însemna că Istvan Kovacs este într-adevăr talismanul acestora în finalele europene.

„Dacă câștigă Inter, cu Kovacs la mijloc, se confirmă victoriile italienilor cu el arbitru”

„Ne legăm de o performanță, pentru că delegarea lui Istvan Kovacs la finala Champions League este o adevărată performanță. Eu merg pe statistică și am văzut că Istvan Kovacs este la a 3-a finală de cupă europeană, ceea ce este cea mai mare performanță a unui arbitru.

Încă nu este cel mai titrat arbitru român, din punctul meu de vedere. Îi mai trebuie puțin. A arbitrat 3 finale: finala Conference League, Roma cu Feyenoord, a bătut Roma în 2022. În 2024, anul trecut a avut finală de Europa League, Atalanta cu Leverkusen, a bătut Atalanta. Dacă câștigă Inter, cu Kovacs la mijloc, se confirmă victoriile italienilor cu el arbitru.

„Se spune că în anul în care nu există campionat european sau campionat mondial, cel mai bun arbitru al Europei e socotit cel care arbitrează finala Champions League”

Dacă este să analizăm toate performanțele, tot ce s-a întâmplat, încă nu l-a depășit pe Nicolae Rainea. Nicolae Rainea rămâne acolo pentru că Nicolae Rainea a arbitrat în 1983 o finală de Cupa Campionilor, echivalentul Champions League de astăzi, o finală dintre Hamburg și Juventus, câștigată de Hamburg cu 1-0, a arbitrat o finală de Cupa UEFA, manșa retur, atunci Cupa UEFA se juca în două manșe  finala. E bine de specificat, pentru că manșa retur e manșa decisivă, practic, și a arbitrat finala.

Se spune că în anul în care nu există campionat european sau campionat mondial, așa cum este anul acesta, cel mai bun arbitru al Europei e socotit cel care arbitrează finala Champions League”, a spus Andrei Vochin la „Oldies but Goldies”.

Istvan Kovacs, port-bonheurul echipelor italiene în finalele cupelor europene

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow