Iuliu Mureșan a vorbit după CFR – Rapid 3-0 despre șansele la titlu ale giuleștenilor! „Eu așa cred”. Ce spune despre Daniel Pancu și „cei 5 kosovari!”
Iuliu Mureşan a fost în al nouălea cer după victoria CFR-ului cu Rapid, scor 3-0. Preşedintele ardelenilor a vorbit despre Daniel Pancu şi i-a lăudat pe kosovarii de la echipă.
CFR Cluj a câştigat cu 3-0 derby-ul cu Rapid. Ardelenii au făcut cel mai bun meci al sezonului şi speră din nou în lupta pentru play-off după a doua victorie consecutivă fără gol încasat sub comanda lui Pancu.
Iuliu Mureșan crede că Rapid rămâne principala favorită la titlu
Iuliu Mureşan a fost foarte bucuros după succesul cu Rapid, spunând că este foarte important ca CFR Cluj să câştige fără gol încasat după ce formaţia din Gruia a primit 28 de goluri în turul sezonului regulat:
„Eu cred că Rapid este principala pretendentă la titlu, iar înfrângerea de aseară a fost un duş rece pentru ei. Motiv pentru un restart. Mă bucur că am reuşit să câştigăm.
Probabil pentru ei a fost un accident aseară, dar a fost provocat de noi. Am jucat foarte bine, ne-am apărat foarte bine. De două meciuri nu luăm gol. Probabil şi cu Dinamo, dacă nu se făceau nişte schimbări nefericite la finalul meciului am fi venit cu 3 puncte.
Am câştigat cu un joc extraordinar de bun, fără să luăm gol. Pentru mine e important, că noi am luat 28 de goluri, cât luam în două campionate. Apărarea câştigă campionate.
Dacă ai un lot competitiv, cu mijlocaşi şi atacanţi buni, cum avem noi, putem să facem lucruri frumoase. Este mult mai confortabil să câştigi cu 3-0, dar şi 1-0 e un rezultat extraordinar de bun, chiar dacă tremuri puţin”, a spus Mureşan la FANATIK SUPERLIGA.
Ce a discutat președintele cu Mara a doua zi după meci
Iuliu Mureşan l-a remarcat pe Emerllahu în meciul cu Rapid, spunând că i-ar plăcea să aibă vreo 5 kosovari în echipă, fiind impresionat de spiritul de luptă al jucătorilor din Kosovo:
„Am avut multe şuturi pe poartă, a jucat toată echipa foarte bine. Toată lumea a intrat foarte bine. S-a mai băgat un salariu, am închis august, care era la monitorizare şi acum încercăm să închidem septembrie.
Contează şi sper să reuşim să mai dăm un salariu cât mai repede, zilele următoare. Atunci va fi şi mai mare liniştea. Viaţa e pe bani la toată lumea. Şi la jucători, antrenori şi toţi.
Asta am spus şi eu cu Bogdan Mara, a jucat extraordinar Emerllahu. Am spus mai în glumă, mai în serios, că mi-ar plăcea să am vreo 5 kosovari în echipă. Au spirit, au calitate.
Şi Korenica a jucat foarte bine. Emerllahu este un jucător de calitate şi sunt băieţi buni, oameni de caracter, cu mult suflet. Îmi place foarte mult spiritul kosovarilor”, a dezvăluit Mureşan la FANATIK SUPERLIGA.
Cât de mult a contat aducerea lui Daniel Pancu la CFR Cluj
Preşedintele ardelenilor se felicită pentru aducerea lui Daniel Pancu la CFR Cluj. Iuliu Mureşan a dezvăluit discuţia pe care a avut-o cu antrenorul înainte să fie numit la echipă, „Pancone” fiind impresionat de lot:
„De la început, de când am vorbit pentru prima dată cu Pancu mi-a spus că vine pentru că există jucători cu o calitate extraordinară în lot. Jucătorii din faţă sunt fantastici, trebuie făcute nişte reglaje, plus la capitolul atitudine:
„De asta vin pentru că nu am nicio emoţie că nu o să îmi iasă cu jucătorii pe care îi aveţi în lot”. A schimbat mentalitatea, stilul de antrenament, metodele şi foarte repede a dat roade acest lucru. Are un mare merit Pancu pentru schimbarea de la echipă.
Meritul meu este infinit mai mic. Colaborăm foarte bine cu Mara şi Bilaşco. La club erau nişte fracturi, probleme, dar încercăm să le reglăm”, a spus Mureşan la FANATIK SUPERLIGA.
De ce a plecat Răzvan Zamfir de la CFR la U Cluj
Iuliu Mureşan regretă plecarea lui Răzvan Zamfir, șeful centrului de scouting al clubului din Gruia. Zamfir a plecat la U Cluj în urmă cu câteva săptămâni, preşedintele spunând că a acceptat plecarea oficialului cu inima strânsă:
„Asta e o problemă foarte mare. Era înţeles cu clubul să plece şi când am venit eu, spunea că nu mai e hotărât să plece. Ştiţi că sunt naşul de căsătorie şi pentru cei doi copii.
Am o relaţie pe viaţă cu Răzvan Zamfir şi nu se pune problema. Dar a vrut să plece, l-am înţeles şi chiar l-am ajutat să plece. Cu strângere de inimă şi cu durere am făcut-o”, a dezvăluit Mureşan.
Iuliu Mureșan a vorbit după CFR - Rapid 3-0 despre șansele la titlu ale giuleștenilor! „Eu așa cred”
Care este reacția ta?