Jaf cu pistolul de jucărie într-un cazino din Cluj. Hoțul mascat a fugit cu 7.000 de lei

Un tânăr din Cluj a amenințat cu o armă de jucărie angajata unui cazino. A plecat cu 7.000 de lei încasări.

Dec 24, 2024 - 14:04
 0  2
Jaf cu pistolul de jucărie într-un cazino din Cluj. Hoțul mascat a fugit cu 7.000 de lei

Un bărbat în vârstă de 26 de ani a intrat mascat într-un cazino din Cluj-Napoca. A amenințat cu un pistol din plastic angajata sălii de jocuri, forțând-o să îi dea toți banii pe care îi avea în casă.

Jaf cu pistolul de jucărie la Cluj

Sub presiunea amenințării cu arma, femeia a deschis sertarul cu bani aflat sub cheie, iar hoțul a luat toți banii și a plecat din sala de jocuri rapid.

Imediat ce bărbatul a plecat, angajata a alertat autoritățile. Oamenii legii au pornit în căutarea făptașului și în scurt timp l-au și depistat. Suma sustrasă de la cazino, cei 7.000 de lei, a fost recuperată integral și returnată patronilor sălii de jocuri.

Suspectul, din Călărași, a fost reținut și dus la audieri, acuzat fiind de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. Acesta a folosit un pistol din plastic pentru a o amenința pe angajata sălii de jocuri.

„În fapt, la aceeaşi dată, în jurul orei 01.00, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că o femeie, de 30 de ani, angajată a unei săli de jocuri din municipiul Cluj-Napoca, ar fi fost ameninţată cu un obiect ce părea a fi un pistol, de către o persoană necunoscută, care i-ar fi solicitat banii din casierie.

Sub presiunea ameninţării, bărbatul ar fi sustras suma de 7.000 de lei, părăsind imediat localul. În urma investigațiilor desfășurate de polițiști, persoana bănuită a fost identificată ca fiind un tânăr, de 26 de ani, din județul Călărași.

Suma de bani sustrasă a fost recuperată integral, iar pistolul folosit în incident s-a dovedit a fi o replică din plastic. Tânărul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru continuarea cercetărilor”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Activităţile au fost sprijinite de luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru tâlhărie calificată.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow