Jaqueline Cristian, reproșuri acide după retragerea Simonei Halep! Cuvinte dure și la adresa românilor: ”Așteaptă să eșuezi pentru a putea să te critice”
Jaqueline Cristian a recunoscut că Simona Halep a inspirat-o foarte mult în carieră și a vorbit despre momentul în care aceasta și-a anunțat retragerea.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/jaqueline-cristian-critici-acide-dupa-retragerea-simonei-halep.jpg?#)
După ani grei în care s-a luptat să-și dovedească nevinovăția în scandalul de dopaj, Simona Halep a ales să se retragă din tenis în luna februarie. Ea a făcut acest lucru la Transylvania Open, iar Jaqueline Cristian a rememorat momentul.
Cum a trăit Jaqueline Cristian retragerea Simonei Halep
Prezentă în BT Arena din Cluj-Napoca în momentul anunțului, Jaqueline Cristian a povestit că a fost un moment plin de emoție, însă în același timp s-a arătat indignată de felul cum Halep a fost nevoită să-și încheie o carieră impresionantă.
”A fost un eveniment foarte emoționant. În acel moment, am înțeles că trebuie să mă desprind de tot ce aveam înainte și să încep să trăiesc o nouă viață. Ce pot să zic despre Simona? A fost o inspirație venind din România, o mică țară cu puține oportunități, dar a arătat mereu ambiția necesară pentru a reuși ce și-a propus.
Nu a fost corect. O mare campioană ca ea nu a meritat acel final. Ea a fost idolul multor oameni, câștigătoare de Grand Slam, număr 1 mondial. Nu pot fi fericită văzând cum s-a încheiat totul. De când a apărut scandalul de dopaj, nu mi-a plăcut cum au mers lucrurile, toate greșelile care au fost făcute”, a declarat Cristian, într-un interviu acordat pentru Punto de Break.
Comparație între cazul lui Halep și cele ale lui Sinner și Swiatek
Ajunsă la 26 de ani cea mai bună rachetă a României, Jaqueline a fost extrem de dezamăgită de faptul că Halep a fost judecată în mod diferit de alți jucători de tenis care au fost depistați pozitiv.
”Nu pot să înțeleg cum a fost ținută în afara circuitului timp de aproape 2 ani. Cel puțin ea a reușit să își dovedească nevinovăția și să își apere numele, chiar să se bucure puțin de ultimele ei meciuri. Înțeleg pe deplin decizia ei de a se retrage. La 33 de ani, realizase deja totul și poate să fie satisfăcute cu cariera ei.
E foarte dificil pentru noi. Niciodată nu vom ști detaliile acestor cazuri (n.r. – ale lui Jannik Sinner și Iga Swiatek), sunt foarte personale. Ce e clar e că fiecare caz a fost gestionat diferit. Nu ar trebui să fie atât de multe diferențe în modul în care jucătorii sunt tratați în funcție de clasament, toată lumea ar trebui să fie tratată egal”, a spus ea.
Nemulțumită că nu există susținere pentru sportivi
Cristian a vorbit apoi despre faptul că sportivii din România nu au parte de o susținere prea mare pe plan intern și acesta este unul dintre motivele pentru care jucătoarele aleg să meargă să se pregătească în străinătate.
”E ca și cum oamenii așteaptă să eșuezi pentru a putea să te critice, pentru a-ți aminti că nu ești destul de bun. Asta i s-a întâmplat și Simonei. Oamenii i-au apreciat cariera doar în ziua în care s-a retras.
Negativitatea din sistem înseamnă că sportivii nu sunt susținuți destul și asta îi oprește pe mulți din a face pasul următor. Federația noastră nu are prea multă putere, ceea ce e trist, chiar dacă negativitatea poate fi o sabie cu două tăișuri și te poate ajuta să treci peste orice”, a afirmat sportiva.
Cum a depășit accidentarea teribilă din 2022
Jaqueline Cristian a câștigat în acest an la Puerto Vallarta primul său titlu din carieră, însă este conștientă că a trecut printr-un moment extrem de delicat în 2022 când a suferit o accidentare gravă la genunchi.
”A fost un șoc, mintea ta nu este gata să se gândească la acel moment. Doar stai în pat cu piciorul ridicat și cu genunchiul umflat. Petreceam tot timpul uitându-mă la tenis, întrebându-mă dacă voi putea să joc din nou, să mă mișc cum o făceam, să mă întorc la nivelul acela.
Mental, e incredibil de dificil, dar am fost norocoasă să am familia și prietenii mei alături, cât și echipa medicală care m-a ajutat la fiecare pas. Au fost cu toții foarte pozitivi, mereu atenți la orice detaliu.
Obiectivul meu după operație e să devin cât de bună pot, cerul este limita. Sunt foarte ambițioasă, dar sunt un om. Știu că greșelile și înfrângerile vor veni. La fel și accidentările. În cele din urmă, suntem într-o junglă în care cu toții ne dorim același lucru”, a explicat jucătoarea.
A avut-o ca idol pe Sharapova
Ea a precizat că nume mari ale tenisului precum Justine Henin, Serena Williams și Simona Halep au inspirat-o în cariera sa, însă a recunoscut că cel mai mult a apreciat-o pe Maria Sharapova.
”Încă de când am început să joc tenis, am admirat-o pe Maria Sharapova. I-am iubit tenisul și prezența pe teren. Multor oameni nu le-au plăcut anumite chestiuni, dar eu am iubit spiritul de luptă pe care l-a arătat.
Am încercat să o imit la acest capitol și să joc ca ea. Am fost foarte atentă la modul în care se apăra, fiind chiar mai agresivă decât de-obicei”, a explicat Jaqueline Cristian.
Care este reacția ta?






