Jucătoarea naţionalei României, transfer de top în Liga Florilor! A fost dorită şi de echipe din străinătate. Toate detaliile contractului. Exclusiv

Transfer de top în Liga Florilor. FANATIK a aflat că Alisia Boiciuc a semnat cu Dunărea Brăila, unde va evolua din vară. Jucătoarea naţionalei României a fost dorită şi de echipe din străinătate.

Dec 5, 2025 - 18:30
 0  0
Jucătoarea naţionalei României, transfer de top în Liga Florilor! A fost dorită şi de echipe din străinătate. Toate detaliile contractului. Exclusiv

Dunărea Brăila are unul dintre cele mai mari bugete din handbalul românesc, iar în vară va fi o adevărată revoluţie la echipă. Banca tehnică va fi preluată de Bogdan Burcea, mutare anunţată în exclusivitate de FANATIK.

Alisia Boiciuc a semnat cu Dunărea Brăila!

Oficialii echipei au convins-o să semneze şi pe una dintre cele mai curtate handbaliste din România. Alisia Boiciuc a semnat cu Dunărea Brăila şi va pleca de la Corona Braşov, alături de actualul antrenor.

Alisia Boiciuc este una dintre jucătoarele de bază ale României la Campionatul Mondial de handbal feminin. Sportiva în vârstă de 20 de ani a avut o ascensiune fulminantă în ultimii ani, având o creştere spectaculoasă.

A fost dorită de Metz!

Din informaţiile FANATIK, Alisia Boiciuc a fost dorită şi de formaţii importante din străinătate, existând şi un interes din partea lui Metz, una dintre cele mai puternice formaţii ale Europei. Dar handbalista a hotărât să rămână în Liga Florilor. Transferul Alisiei Boiciuc la Dunărea Brăila a fost anunţat de We Love Handball.

Dunărea Brăila are ambiţii mari în sezonul viitor. Deşi au unul dintre cele mai mari bugete din campionat, echipa nu s-a apropiat de titlu în România şi oficialii speră că acest lucru se va schimba odată cu venirea lui Bogdan Burcea.

Ce salariu va încasa de la Dunărea Brăila

FANATIK a aflat că oficialii Dunării Brăila au convins-o să semneze cu un salariu de 11.000 de euro lunar, plus casă şi maşină la dispoziţie. Un contract foarte bun, dar care nu se apropie de cel mai mare din Liga Florilor.

CSM Bucureşti oferă cel mai mare contract din campionat. Anne Mette Hansen încasează 18.000 de euro, cel mai mare salariu de la campioana României. Handbalista daneză a venit în locul Cristinei Neagu.

  • 20 de ani are Alisia Boiciuc
  • 6 este locul ocupat de Dunărea Brăila în campionat

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow