Județele care au dispărut definitiv de pe harta României. Multe dintre ele erau strategice, dar nu mai există deloc în prezent

Acestea sunt județele care nu se mai găsesc pe harta României. Majoritatea erau considerate strategice, însă au fost eliminate.

Apr 19, 2025 - 21:00
 0  0
Județele care au dispărut definitiv de pe harta României. Multe dintre ele erau strategice, dar nu mai există deloc în prezent

Suprafața țării noastre a suferit de-a lungul timpului numeroase schimbări. Ele sunt județele care au dispărut definitiv de pe harta României și oamenii nu le mai amintesc. Multe dintre ele erau strategice, dar nu mai există deloc în prezent. Istoricii au făcut o listă cu acestea.

Județe care nu se mai găsesc pe harta României

Harta României este cunoscută de români în funcție de regiuni, orașe sau județe. Cu toate acestea, puțini cetățeni își mai amintesc că unele dintre ele nu mai există pentru că au fost eliminate complet de autorități.

Majoritatea erau considerate strategice și se găseau în multe zone de pe teritoriul țării. Cercetătorii susțin că în Oltenia existau odinioară județele Jaleș, Gilort, Motru, Baltă și Romanați. Județul Jaleș a fost menționat pentru prima oară în actele oficiale în anul 1385.

Numele vine de la pârâul Jaleș, care se varsă în Sohodol și apoi ajunge în Bistrița și Tismana. Potrivit playtech.ro, județul a fost menționat ultima oară pe data de 20 octombrie 1444, de Ioan de Hunedoara. Se pare că acesta se află chiar în județul Gorj de astăzi.

Județul Motru din Oltenia a apărut prima oară într-un document oficial în 10 iunie 1415. Denumirea vine de la apa Motrului. Județul Baltă a fost menționat în anul 1444, în documentul lui Ioan de Hunedoara. La acea vreme cuprindea județe cunoscute acum drept Mehedinți și Dolj.

Aceste trei județe s-au găsit la finalul secolului XV și XVI sub alte trei nume. Mai exact, este vorba de județul Mehedinți, județul Hiul de sus și județul Jiul de jos. Mai târziu, au primit denumirile de Dolj și Gorj. Din Moldova au dispărut județele Putna, Tecuci, Covurlui, Fălciu, Roman, Baia și Dorohoi.

Harta României și județele care nu mai sunt

Județul Covurlui a existat între secolele XV și XVI. A fost menționat pe 8 aprilie 1528, precum și în lista de județe din 1566. Acesta nu se mai găsește pe harta României din anul 1591. Tot în Moldova era menționat odinioară județul Adjudului, care ar fi existat în perioada secolelor XV și XVI.

Mai mult decât atât, Moldova a avut în urmă cu multă vreme și un județ numit Trotușului. Acesta apare într-un document din anul 1566. Desființarea acestui județ sau unirea cu Bacău s-ar fi produs între anii 1655 și 1684.

De asemenea, specialiștii arată că au dispărut din Transilvania următoarele județe: Năsăud, Someș, Turda, Ciuc, Trei Scaune, Odorhei, Târnava Mare și Târnava Mic. Banatul nu mai are pe harta României județul Timiș-Torontal, județul Caraș și județul Severin.

În plus, Dobrogea nu mai conține în momentul de față județul Caliacra, județul Durostor și județul Silistra Nouă. Totodată, au mai dispărut de pe harta țării noastre județele Rădăuți, Storojineț, Cernăuți și Câmpulung, care făceau parte din Bucovina.

Ce județe au fost eliminate de pe harta României

Muntenia se numără printre regiunile care a pierdut de-a lungul anilor numeroase județe. Printre cele care nu se mai găsesc pe harta României se numără județul Pădureț. Acesta s-a contopit cu județul Muscel în timpul domnitorului Radu Mihnea. A fost menționat prima oară la 19 iulie 1498.

La acea vreme se întindea între Argeș și Muscel. Județul Saac (Săcuieni) a fost dizolvat la 1 ianuarie 1845, decizia fiind luată de domnitorul Gheorghe Bibescu. Acesta era situat între Prahova și Buzău, fiind modificat mai târziu printr-o hotărâre publică în Buletinul Oficial.

Istoricii mai arată faptul că județul Brăila a dispărut de pe harta Valahiei după ce orașul Brăila a devenit raia turcească (1540 – 1829). După Tratatul de la Adrianopol reapare sub același nume, în urma retrocedării orașului Brăila.

În aceeași notă, specialiștii mai arată că județul Vlașca și județul Râmnicu Sărat (Slam Râmnic) au dispărut la rândul lor de pe harta României.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow