Kennedy Boateng, înger și demon în Universitatea Craiova – Dinamo! Fundașul „câinilor” a egalat superb cu o lovitură de cap. Video
Universitatea Craiova - Dinamo București este capul de afiș al rundei cu numărul 22 din SuperLiga României. Meciul de pe „Ion Oblemenco” este plin de momente încinse.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/01/kennedy-kofi-boateng-e1737316713584.jpg?#)
Prima etapă a SuperLigii României din anul 2025 debutează cu derby-ul dintre Universitatea Craiova și Dinamo. Partida disputată pe stadionul „Ion Oblemenco” a început cu un duel pirotehnic, care a întrerupt disputa pentru câteva minute.
Kennedy Boateng, înger și demon în Universitatea Craiova – Dinamo! Fundașul „câinilor” a egalat în startul reprizei secunde
Universitatea Craiova a fost echipa primei reprize în partida cu Dinamo, din etapa cu numărul 22 din SuperLiga României. Alexandru Mitriță a deschis scorul pentru formația lui Costel Gâlcă, în minutul 36, din lovitură de la 11 metri. Tot el obținuse penalty-ul, după ce fusese faultat în careu de Kennedy Boateng.
Fundașul „câinilor” și-a continuat seara de coșmar și tot în prima repriză a încasat și cartonașul galben, după un atac la mijlocul terenului. Din cauza cartonașului galben încasat, el va lipsi de pe teren la meciul cu Universitatea Cluj, fiind suspendat.
Imediat după pauză, apărătorul echipei antrenate de Zeljko Kopic s-a revanșat și a restabilit egalitatea în urma unei lovituri de colț. Boateng a reluat excelent cu capul la colțul scurt și l-a prins pe picior greșit pe portarul Laurențiu Popescu.
Vezi aici golul marcat de Kennedy Boateng
Care este reacția ta?






