Kevin De Bruyne rupe tăcerea după ce și-a anunțat plecarea de la Manchester City: „A fost un șoc. Nu am primit nimic tot sezonul”

Kevin De Bruyne (33 de ani) și-a anunțat plecarea de la Manchester City în urmă cu două săptămâni. Belgianul a dat cărțile pe față după ce presa britanică a scris că despărțirea de „cetățeni” ar fi fost dorința belgianului

Apr 21, 2025 - 00:00
 0  1
Kevin De Bruyne rupe tăcerea după ce și-a anunțat plecarea de la Manchester City: „A fost un șoc. Nu am primit nimic tot sezonul”

Kevin De Bruyne a spus lucrurilor pe nume, la două săptămâni după ce și-a anunțat plecarea de la Manchester City. Belgianul a ținut să dezmintă zvonurile despre dorința sa de a se despărți de formația lui Pep Guardiola și a vorbit despre momentele de după publicarea tristului anunț.

Kevin De Bruyne a dat cărțile pe față după anunțul plecării din tabăra „cetățenilor”: „Evident, am fost surprins”

După ce nu a mai fost unul dintre pilonii principali ai echipei din acest sezon din cauza formei slabe în urma accidentării, Kevin De Bruyne a făcut anunțul pe care niciun fan al lui Manchester City nu voia să îl audă.

Belgianul a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor de socializare în care transmitea fanilor că nu va mai continuă alături de „cetățeni” din sezonul următor. Deși presa din Anglia a scris că dorința i-ar fi aparținut mijlocașului, KDB a rupt tăcerea și a povestit cum au stat de fapt lucrurile:

„A fost un mic șoc. N-am primit nicio propunere tot sezonul. Clubul a luat o decizie. Evident, am fost surprins, dar trebuie să accept. Sincer, cred că încă mai pot evolua la acest nivel, dar înțeleg că echipa trebuie să ia decizii.

Au trecut câteva zile până să anunț și n-a fost deloc plăcut. Familia mea nu era acasă, ci plecată în vacanță, așa că a fost ciudat, dar asta e. După ce am făcut public faptul că plec, a fost o ușurare.

Acum, informația e lansată, e ok, iar oamenii știu cum sunt eu ca persoană. Încerc să dau cât pot și să câștig pentru echipă. Iubesc să joc fotbal și cam asta e”, a spus Kevin De Bruyne, conform reuters.com.

KDB își dorește să joace alături de Leo Messi

Contractul lui Kevin De Bruyne expiră în această vară și toată lumea așteaptă să vadă care va fi următoarea destinație a mijlocașului în vârstă de 33 de ani. O foarte mare probabilitate ar fi ca belgianul să accepte o ofertă dintr-un campionat care să-i poată oferi un salariu pe măsura numelui său, iar competițiile favoritele sunt MLS și Saudi Pro League.

„Belgianul are oferte din toată lumea și este posibil ca el să rămână în Europa. Dar, la 33 de ani, De Bruyne se gândește la o mutare pe un alt continent, principalele variante fiind Saudi Pro League și MLS. Inter Miami dorește să îl transfere pe belgian, pentru a-i da acestuia șansa să evolueze alături de Lionel Messi, iar De Bruyne vrea să joace alături de argentinian. 

Totuși, conducerea MLS și-ar dori ca De Bruyne să semneze cu noua echipă San Diego FC (n.r. înființată în 2023, sezonul 2025 este primul în care evoluează), pentru că la Inter Miami joacă deja Messi, Luis Suarez, Sergio Busquets și Jordi Alba”, notează site-ul englez Football Insider.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow