Konstantinos Passaris, criminalul care a terorizat Europa, a dat România în judecată. Statul îi plătește și taxa de timbru

Criminalul grec Konstantinos Passaris, condamnat la închisoare pe viață pentru un dublu asasinat comis la începutul anilor 2000, a dat în judecată statul român și cere despăgubiri.

Aug 28, 2025 - 19:30
 0  3
Konstantinos Passaris, criminalul care a terorizat Europa, a dat România în judecată. Statul îi plătește și taxa de timbru

”Fiara din Balcani”, Konstantinos Passaris, considerat cel mai periculos infractor din Europa, vrea bani de la statul român, pe care l-a dat în judecată.

Câți bani vrea Konstantinos Passaris de la statul român

Grecul Konstantinos Passaris se revoltă în închisoare și dă statul român în judecată. Condamnat în România pentru două crime și trei jafuri armate, Passaris vrea să obțină despăgubiri pentru perioada petrecută în închisorile din țara noastră.

”Bestia” a deschis un proces civil împotriva statului român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar în instanță a mai fost chemată o casă de schimb valutar din Galați și o firmă de asigurări. În primă fază, Judecătoria Galați a admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de Konstantinos Passaris, pentru plata taxei de timbru în valoare de 3.000 de lei. Dintr-un calcul preliminar raportat la procentul reprezentat de taxa de timbru judiciar, pretențiile financiare ale lui Passaris depășesc suma de 50.000 de lei.

Instanța a dispus acordarea ajutorului public judiciar pentru criminalul grec după ce a constatat că pe cardul acestuia se mai afla un sold disponibil în sumă de 4.000 de lei și o datorie de 1.900 de lei. Banii provin din transferuri bancare provenite din partea unei persoane fizice.

Motivul pentru care ”bestia” Passaris a dat statul român în judecată

Konstantinos Passaris a făcut mai multe cereri de liberare condiționată, începând cu anul 2022, toate refuzate. Grecul a executat deja fracția legală de 25 de ani, echivalentă în legea românească cu cea a unei condamnări pe viață, însă instanțele din România refuză să-l elibereze. El a solicitat inclusiv să fie transferat în Grecia, acolo unde mai are o condamnare pentru uciderea a cinci persoane, însă autoritățile din România i-au transmis că trebuie să-și încheie socotelile cu țara noastră, înainte să plece în țara lui natală.

La finalul anului 2024, Passaris le-a spus judecătorilor care i-au refuzat punerea în libertate că s-a îndreptat în închisoare și că își dorește să plece din România.

”Realitatea este că nu mai pot îndrepta nimic cu privire la faptele mele, aspect valabil pentru toți deținuții”, le-a spus Konstantinos Passaris judecătorilor.

Nu este prima dată când grecul dă în judecată România. În 2019, Konstantinos Passaris a câștigat la CEDO un proces cu statul român, după ce a acuzat condițiile inumane din închisoare. Atunci, el a primit despăgubiri de 13.500 de euro, potrivit deciziei instanței europene.

”A fost legat de pat timp de doi ani, a avut lumină zi și noapte, nu a avut intimitate”, spunea avocatul lui Passaris pentru Gândul.

Cine este Konstantinos Passaris

Konstantinos Passaris a fost condamnat în anul 2003 pentru omor deosebit de grav, la închisoare pe viață. El a fost găsit pentru un dublu asasinat și un jaf petrecute în noiembrie 2001, la o casă de schimb valutar din București.

Grecul i-a ucis cu sânge rece pe paznicul și casierul de la Mundi Exchange, plecând apoi cu 567 de milioane de lei. Anterior, el mai jefuise o casă de schimb din Galați, care acum apare în cererea de chemare în judecată (după condamnare, Passaris a fost obligat să plătească despăgubiri către aceasta).

În momentul arestării, Konstantinos Passaris era deja cel mai căutat infractor din Europa, după cinci asasinate, nenumărate jafuri și mai multe evadări comise în Grecia. Aici, el fusese ajutat de o bandă de români, alături de care a dat mai multe lovituri.

Criminalul grec s-a pocăit în închisoare

În prezent, Passaris are 50 de ani și spune că sistemul penitenciar din România l-a îndreptat. După aproape 25 de ani petrecuți în regim închis, grecul susține că l-a regăsit pe Dumnezeu, a participat la mai multe programe educative, fiind recompensat de 9 ori pentru activitățile susținute.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow