„L-am sechestrat la mine în casă”. Giovanni Becali, poveste fabuloasă cu Adrian Mutu. „Briliantul”, urmărit de Copos și Păunescu
Giovanni Becali a avut o poveste fabuloasă cu Adrian Mutu, de pe vremea când fostul mare atacant al României era doar un puști. Cum a fost urmărit „Briliantul” de George Copos și de Viorel Păunescu.
Giovanni Becali (73 de ani) a rememorat povestea transferului lui Adrian Mutu (46 de ani) la Dinamo. Reputatul agent FIFA a dezvăluit cum l-a ascuns pe „Briliant”, ca să nu fie furat de rivalele Steaua și Dinamo.
Adrian Mutu, ascuns de Giovanni Becali înainte de a se transfera la Dinamo
Adrian Mutu a devenit fotbalistul lui Dinamo pe 1 ianuarie 1999. El a fost cumpărat de gruparea din „Ștefan cel Mare”, de la FC Argeș, în schimbul sumei de 600.000 de euro. Giovanni Becali a povestit cum roș-albii au câștigat o luptă acerbă cu Steaua și Rapid pentru semnătura atacantului care, atunci, avea doar 20 de ani.
„Am petrecut 10 ani cu el. De la 15-16 ani până la 24-25 de ani. A fost ca un copil al meu. Dacă eu l-am ascuns în casă la mine în Floreasca.
Când îl căuta Steaua, Păunescu, cu Gigi, și Rapid, cu Copos. Păunescu cu Gigi înnebuniți să îl ia, Rapid la fel. Și eu l-am ascuns acasă la mine în apartament. A stat 8 zile la mine în apartamentul în Floreasca deasupra biroului. Gătea nevastă-mea, femeia de serviciu. Mergea la antrenamente la Dinamo, dar imediat era sechestrat. La celulă!
Până când i-am văzut pe Borcea și pe Nețoiu cu o geantă de 700.000. Praf pe ei, pietre. Nici nu mai știu de când erau ascunși p-acolo. Au plătit la Pitești și l-a luat Dinamo. În primul sezon, a dat 18 goluri!”, a declarat Giovanni Becali, în exclusivitate la GIOVANNI SHOW.
S-a lansat „Il Fenomeno – Povestea unui superstar”, documentarul despre viața lui Adrian Mutu
Giovanni Becali a fost prezent la lansarea documentarului „Il Fenomeno – Povestea unui superstar”. Filmul este împărțit în patru episoade și prezintă viața fabuloasă a „Briliantului” Adrian Mutu.
„Fenomen a fost, fenomen este și astăzi, nu mă așteptam să facă un film, e bine că l-au făcut cu o firmă serioasă, să dea Dumnezeu să fie vizionat și tinerii fotbaliști să vadă un fenomen, să viseze la așa ceva!”, a transmis Giovanni Becali la evenimentul de lansare a documentarului.
Giovanni Becali, ONE MAN SHOW la LANSAREA FILMULUI despre VIATA LUI ADRIAN MUTU | POVEȘTI FABULOASE
Care este reacția ta?