La 55 de ani, Leonard Doroftei a făcut cel mai tare anunț, are mare curaj: ”O nebunie”

Ajuns la vârsta de 55 de ani, Leonard Doroftei a luat pe toată lumea prin surprindere. Ce a transmis marele pugilist român.

Sep 21, 2025 - 00:30
 0  2
La 55 de ani, Leonard Doroftei a făcut cel mai tare anunț, are mare curaj: ”O nebunie”

După ce a stat 5 ani în străinătate alături de familia sa, Leonard Doroftei a făcut cel mai tare anunț. Sportivul de 55 de ani are mare curaj să facă această dezvăluire, precizând că este pregătit să facă față oricărei provocări.

Ce anunț a făcut Leonard Doroftei, la 55 de ani

Leonard Doroftei este unul dintre cei mai mari pugiliști din România. A adunat numeroase trofee de-a lungul carierei sale, în urmă cu ceva vreme luând parte la o emisiune de divertisment difuzată la Antena 1.

A împlinit 55 de ani, dar nu s-a dat în lături de la provocările prin care a fost nevoit să treacă alături de soția sa, în show-ul moderat de Dani Oțil, Power Couple. Deși nu a plecat acasă cu premiul cel mare, s-a bucurat din plin de oportunitate.

În urmă cu puțin timp a mărturisit că este gata să meargă într-o altă competiție inedită din trustul Intact. Sportivul a anunțat că și-ar dori foarte mult să ia parte la probele speciale de la Asia Express, show moderat de Irina Fodor.

„Nu mâine, de ieri m-aș duce! Mi s-a părut o nebunie. Este o frumusețe să fii cu oameni, pentru că începi să te obișnuiești cu ei și îți dai seama de adevărata viață a oamenilor”, a spus Leonard Doroftei, pentru iAMsport.ro.

„Noi așa suntem ca familie și așa ne-am format”, a completat pugilistul român, mai arată sursa menționată anterior. Până când va primi propunerea de a ajunge la Asia Express, Leonard Doroftei va fi prezent în altă emisiune.

În ce show va apărea Leonard Doroftei

Leonard Doroftei a acceptat să apară toamna aceasta într-un alt show de la Antena 1. După Power Couple sportivul și soția sa, Monica, vor putea fi urmăriți în sezonul 10 de la Hello Chef, care se difuzează în fiecare sâmbătă.

Emisiunea începe de la ora 14:00 și este moderată de Roxana Blenche și Samuel Le Torriellec. În cadrul acesteia pugilistul va face dezvăluiri neașteptate despre cariera sa, dar și despre familia frumoasă pe care o are de ani buni.

Printre vedetele invitate la Hello Chef se mai numără Dani Oțil, Radu Bucălae, Erika Isaac și Florin Gardoș. De asemenea, pe lista producătorilor de la Antena 1 se mai află Pepe, Sorin Brotnei și Andrei Stoica.

Toți cei prezenți în platoul emisiunii vor veni, cu siguranță, cu numeroase provocări pentru gazde. Așadar, se anunță un show incendiar în care Leonard Doroftei este așteptat cu sufletul la gură de fanii săi.

Cum s-au cunoscut Leonard Doroftei și soția sa

Leonard Doroftei și partenera sa de viață, Monica, formează un cuplu longeviv. Sunt împreună de peste 3 decenii, cunoscându-se în perioada în care sportivul avea 20 de ani și partenera sa 16. S-au văzut prima oară în urmă cu 33 de ani.

A fost dragoste la prima vedere, dovadă că de atunci au rămas unul lângă celălalt. De-a lungul timpului au construit o familie frumoasă, având trei copii, Adrian, Alexandru și Vanessa. De curând sportivul a devenit bunic pentru prima oară din partea fiului cel mic.

„Ne-am cunoscut în primăvara anului 1992, la mătușa lui, respectiv nașa părinților mei. Cred că a fost destinul, pentru că inițial nu am vrut să-i însoțesc pe ai mei în acea vizită. Aveam 16 ani.

Nu exagerez când spun că a fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu am rezonat! Era un tip vesel, interesant și… mai ales curios!

În timp am descoperit la el o grămadă de calități: inteligență, inventivitate, blândețe, curaj, iubire necondiționată și lista poate să continue”, a declarat Monica, soția lui Leonard Doroftei, relatează viva.ro.

Cel mai greu moment din viața lui Leonard Doroftei

Leonard Doroftei a trecut prin mai multe momente dificile în viață, mai ales din punct de vedere profesional. Unul dintre acestea a fost decizia de a pleca în Canada, unde fostul pugilist a locuit cu cei dragi vreme de 5 ani.

Un alt moment tensionat a avut legătură cu procesul de slăbire. Cunoscutul sportiv a dezvăluit că nu reușea să dea jos kilogramele în plus, aspect care l-a afectat enorm în perioada respectivă. Acest lucru l-a făcut să cedeze nervos.

Mai exact, este vorba de meciul cu Miguel Callist care a fost anulat după ce românul a depășit greutatea categoriei sale la cântarul oficial. Leonard Doroftei a pierdut în felul acesta titlul de campion mondial WBA.

„Cu Miguel Callist a fost un program de slăbire greșit. Am venit în țară, alergam aceeași distanță, dar pe stradă, în București, pe ploaie, cum era timpul. Nu mai dădeam jos 1,5 kg, dădeam 400 de grame.

Am mers la Sala Dinamo, ne-am antrenat, n-am mai dat 1,5-2 kg, am dat 800 de grame. Era frig în sală. M-am panicat și n-am mai respectat programul, cred. În ultimele zile n-am mâncat nimic.

Eram atât de stresat să ajung la categorie! Mai aveam 400 de grame de dat jos, dar n-am mai putut. Am simțit că sunt sfâșiat. Terminat! Psihic eram obosit. Dimineața, pe cântar mai aveam 1,2 kg de dat jos.

Când am văzut asta, am început să plâng. M-am simțit stors, am simțit că nu mai pot”, a povestit în urmă cu ceva vreme Leonard Doroftei, în podcastul lui Costin Deșliu, potrivit prosport.ro.

Cine este Leonard Doroftei

Leonard Doroftei este unul dintre cei mai apreciați sportivi din România, fiind cunoscut sub porecla de „Moșu”. Are o carieră de succes în box, dar și o familie minunată alături de soția sa, Monica, și cei trei copii.

Renumitul sportiv s-a născut la Ploieşti, pe data de 10 aprilie 1970. A început să practice boxul la vârsta de 14 ani, la clubul Prahova Ploiești. În perioada 1986 – 1988 a cucerit în fiecare an titlul național la juniori.

Ulterior, a obținut cinci titluri naționale la seniori în 1992, 1993, 1994, 1996 și 1997. Apoi, pugilistul român a câștigat medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în 1992. A primit aceeași medalie de bronz și la Jocurile Olimpice de la Atlanta, în 1996.

Mai târziu, Leonard Doroftei a fost campion mondial, în 1995 și campion european, în 1996 și 1997. Palmaresul său la amatori include 239 de victorii și 15 înfrângeri. În 1997 a devenit boxer profesionist semnând un contract cu clubul canadian Interbox.

Pe data de 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-ușoară a versiunii WBA. La acea vreme l-a învins la puncte pe argentinianul Raul Horacio Balbi. Pugilistul s-a retras din box după ce a pierdut lupta împotriva celebrului Arturo Gatti.

S-a întâmplat pe data de 24 iulie 2004. Leonard Doroftei a devenit pe 23 noiembrie 2012 noul președinte al Federației Române de box înlocuindu-l pe Rudel Obreja.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow