Lajos Sătmăreanu, condus pe ultimul drum așa cum și-a închipuit. Mărturie cutremurătoare: „La înmormântare o să fie salve de onoare”

Fostul fundaș al Stelei și al echipei naționale, Lajos Sătmăreanu, a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. În 2021, legendarul fotbalist se gândea la acest moment.

Jul 2, 2025 - 23:00
 0  0
Lajos Sătmăreanu, condus pe ultimul drum așa cum și-a închipuit. Mărturie cutremurătoare: „La înmormântare o să fie salve de onoare”

Legendarul fotbalist Lajos Sătmăreanu, decedat luni, 30 iunie, la vârsta de 81 de ani, a fost înmormântat miercuri, 2 iulie, la cimitirul Ghencea 3 din București. Ceremonia a fost una cu onoruri militare, așa cum și-a imaginat el însuși, cu o luciditate tulburătoare, într-un interviu acordat în decembrie 2021 pentru revista maghiară Képes Sport.

Lajos Sătmăreanu, mărturie în presa din Ungaria:  ”La înmormântare o să fie salve de onoare”

„Prieteni de-ai mei spun că, dacă mor, la înmormântare o să fie salve de onoare”. A fost o frază spusă cu un zâmbet, dar plină de adevăr. Marți, la București, ea a căpătat ecou solemn.

Născut pe 21 februarie 1944 la Salonta, Lajos Szatmári și-a început cariera la echipa locală Stăruința, apoi a trecut pe la Crișana Oradea, Flamura Roșie Oradea și ASA Târgu Mureș. În 1965, pe când avea 21 de ani, a fost recrutat de Steaua București.

Lajos Sătmăreanu a avut trei nume

Venit în Capitală în 1965, la 21 de ani, Lajos Szatmári a devenit fotbalist profesionist la Steaua, clubul armatei, și, odată cu statutul militar, regimul comunist i-a impus și un nou nume: Ludovic Sătmăreanu. Nu i-a plăcut această schimbare, dar a acceptat-o ca pe o realitate a vremii și a mediului în care activa.

Peste ani, vorbea cu o sinceritate calmă despre faptul că, în ciuda acestui compromis de identitate, cariera sa va fi recunoscută cu onorurile rezervate celor care au slujit sub drapel. Și a avut dreptate.

Lajos Sătmăreanu a ieșit la pensie cu gradul de locotenent-colonel

Sătmăreanu s-a împăcat însă repede cu ideea: și-a dat seama că în armată nu se dădeau sugestii, ci ordine. Totuși, recunoaștea că a fost apreciat și a urcat treaptă cu treaptă în ierarhia clubului militar, până la gradul de locotenent-colonel.

La Steaua, Sătmăreanu a jucat un deceniu: a câștigat un titlu național și cinci Cupe ale României. A fost selecționat de 42 de ori în echipa națională, evoluând la Campionatul Mondial din Mexic, în 1970, și ajungând cu până în sferturile de finală ale Campionatului European din 1972. România a fost eliminată de Ungaria după 1-1 la Budapesta, 2-2 la București, și 1-2 în meci decisiv pe teren neutru, la Belgrad.

Singurul gol la națională l-a marcat împotriva Ungariei

Golul împotriva Ungariei, în primul meci, este singurul marcat de Lajos Sătmăreanu în tricoul României. Reușita a rămas în memoria colectivă, și în conștiința legendarului fotbalist.

În amintirea acelui moment, Sătmăreanu rememora în presa maghiară: „Știu, o să mi se reproșeze și azi! Nu am ce să ascund: am marcat cu capul pe stadionul plin din Népstadion, dar nu în tricoul Ungariei, ci în cel al României. Încă îmi amintesc: Iordănescu a centrat, portarul Géczi a greşit, iar eu am înscris. Aşa s-a făcut 1–1”.

Legendă infirmată

Conform legendei, menționată în mai multe amintiri, Lajos Sătmăreanu ar fi strigat în maghiară „Las-o!” în timpul centrării, derutând astfel apărătorii adverși, depășiți de minge.

„Nu e adevărat!”, a infirmat Lajos Sătmăreanu. În schimb, a adăugat că, deși majoritatea jucătorilor din naționala Ungariei știau că el și Emeric Dembroschi sunt etnici maghiari, nimeni nu i-a provocat și nici măcar nu le-au vorbit.

Șpriț cu maghiarii, împreună cu Dembroszky și Mircea Lucescu

Totuși, după ce a marcat, legendarul fundaș dreapta a dezvăluit că extrema stângă Sandor Zambo, i-a zis:
„Lajos, bă…, ai făcut-o bine de tot!”.

După acel meci, încheiat 1-1, chiar dacă urma returul de la București, unde ar fi trebuit să se decidă calificarea în semifinalele EURO 1972, Lajos Sărmăreanu le-a povestit jurnaliștilor maghiari că Zambo, Bene Ferenc și Lajos Kocsis l-au invitat la un șpriț.

Fostul fundaș al Stelei a cerut permisiunea selecționerului, Angelo Niculescu, și a mers cu Dembrószky și fostul său coleg de cameră, Mircea Lucescu, să bea un pahar de vin cu adversarii, la Citadella.

 

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow