Legia a prezentat oficial un fotbalist trecut prin SuperLiga din România! „Edi Iordănescu îl cunoaște bine”

Legia Varșovia, echipa antrenată de Edi Iordănescu, a confirmat oficial transferul unui fotbalist trecut prin Superliga României.

Aug 26, 2025 - 01:30
 0  1
Legia a prezentat oficial un fotbalist trecut prin SuperLiga din România! „Edi Iordănescu îl cunoaște bine”

Ermal Krasniqi, fotbalist trecut pe la CFR Cluj și Rapid, este noul jucător al celor de la Legia Varșovia. Formația poloneză a confirmat oficial faptul că internaționalul kosovar a fost împrumutat pentru un sezon de la Sparta Praga, cu opțiune de cumpărare. Krasniqi va evolua sub comanda lui Edi Iordănescu în noua stagiune.

Ermal Krasniqi, prezentat oficial la Legia Varșovia

Cumpărat de Sparta Praga de la Rapid în vara anului trecut, în schimbul sumei de 2 milioane de euro, Ermal Krasniqi a evoluat în 43 de partide în stagiunea precedentă, marcând 5 goluri și oferind 5 pase decisive. În acest start de sezon însă, kosovarul a jucat foarte puțin, în doar două partide, însă a reușit să înscrie un gol, în partida cu Ararat-Armenia din Conference League.

În acest context, Sparta a decis să îl trimită sub formă de împrumut la Legia, unde ar putea să primească mai multe minute sub comanda lui Edi Iordănescu. Mutarea a fost oficializată la scurt timp după ce gruparea din capitala Poloniei a rămas fără un alt jucător de atac: japonezul Ryoya Morishita, pentru care divizionara secundă engleză Blackburn Rovers a plătit 2.1 milioane de euro. De la Legia va pleca în curând și fundașul Jan Ziolkowski, care va semna cu o echipă importantă din Serie A.

Ce a declarat Ermal Krasniqi după ce a semnat cu Legia

Fostul jucător al Rapidului a oferit o primă reacție după ce mutarea a devenit oficială. „Mulțumesc tuturor pentru primirea călduroasă la club. Mă simt bine și sunt încântat să fiu aici, la cel mai mare club din Polonia. Îmi doresc să arăt ce am mai bun și să ajut echipa.

Sper că vom readuce titlul la Legia. Poziția mea de bază este cea de aripă stânga, dar pot juca și în dreapta sau ca atacant”, a declarat Krasniqi pentru site-ul oficial al celor de la Legia. În perioada petrecută în România, kosovarul a marcat de 10 ori în cele 47 de meciuri disputate în Superligă.

Edi Iordănescu a jucat un rol decisiv în transferul lui Krasniqi

Michal Zewlakow, directorul sportiv al celor de la Legia, a vorbit despre transferul lui Krasniqi. „Este un jucător de bandă diferit față de cei pe care i-am avut până acum. Se bazează pe viteză și pe atacuri individuale. E un jucător care nu a evoluat constant la Sparta Praga, dar antrenorul Iordănescu îl cunoaște foarte bine din perioada petrecută în campionatul României. Profilul lui se potrivește la echipa noastră, iar din acest motiv am decis să îl luăm sub formă de împrumut”, a declarat fostul internațional polonez.

  • 1.8 milioane de euro este cota actuală a lui Ermal Krasniqi, conform transfermarkt
  • 26 de ani are internaționalul kosovar

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow