Leo Grozavu i-a pus gând rău FCSB-ului după Oțelul – FC Botoșani 0-1: „Nu există meci pierdut dinainte”

FC Botoșani a urcat pe podium în urma victoriei de la Galați, iar Leo Grozavu îi avertizează pe cei de la FCSB: „Nu există meci pierdut dinainte”

Sep 14, 2025 - 21:30
 0  2
Leo Grozavu i-a pus gând rău FCSB-ului după Oțelul – FC Botoșani 0-1: „Nu există meci pierdut dinainte”

Leo Grozavu are un început neașteptat de bun pe banca lui FC Botoșani în acest sezon. În urma victoriei de la Galați, obținută prin golul lui Mailat, dar și prin siguranța pe care Anestis o dă între buturi, moldovenii au urcat pe podium, cel puțin pentru un moment. Antrenorul botoșănenilor este pregătit de următorul duel împotriva campioanei României.

Leo Grozavu, laudatio pentru portarul Anestis: „Mereu e în zi de grație”

Unul dintre fotbaliștii care s-au remarcat în acest sezon la FC Botoșani este portarul grec Giannis Anestis. Goalkeeperul ce are în CV echipe precum AEK Atena i-a salvat în multe rânduri pe moldoveni, iar acest lucru s-a întâmplat și în partida de la Galați, unde a parat o lovitură de la 11 metri.

Leo Grozavu este sigur că aceste rezultate vin și datorită prestațiilor sale formidabile din acest debut de sezon: „În primul rând felicitări echipei, băieților. O a doua repriză mult mai bună, prima destul de modestă. Până la urmă fotbalul e pe puncte. Am anticipat un joc de luptă. Mă așteptam la mult mai mult de la noi. Nu pot să spun că Galațiul ne-a pus mari probleme pe fotbal. O echipă luptătoare, care acasă, cu suportul publicului, pune multă presiune. Am reușit să o absorbim în unele momente. Am avut și un portar în zi de grație, așa cum avem în ultimul timp. 

A doua repriză, ca nivel de atitudine, am fost mult mai bine. Nu am jucat cine știe ce, dar e important că nu am luat gol și am luat cele 3 puncte. S-a întors roata. În primăvară am pierdut nemeritat, azi puteam câștiga nemeritat. Ăsta e fotbalul. 

Sunt jucători care pot scoate oricând ceva. Dacă suntem echilibrați ca joc oricând putem marca. E încă o diferență între ce jucăm acasă și ce jucăm în deplasare. Facem pași înainte, încercăm să scoatem cât mai mult posibil cu mijloacele noastre”, a spus Leo Grozavu la flash-interviu, conform Digi Sport.

Leo Grozavu i-a pus gând rău lui FCSB: „Meciul nu este pierdut dinainte”

FC Botoșani este una dintre puținele echipe care au reușit să o învingă pe FCSB în sezonul trecut, când „roș-albaștrii” au dominat autoritar SuperLiga, deși au început extrem de slab, asemănător cu anul curent. Leo Grozavu este sigur că botoșănenii vor avea șansa lor în meciul de acasă împotriva campioanei și i-a avertizat pe bucureșteni:

„Orice se poate la fotbal. Nu există meci pierdut sau câștigat de dinainte. Meciul se va juca pe teren. Sperăm să fim în cea mai bună formă. Nu va fi o partidă ușoară, îmi doresc să avem un stadion plin care să susțină echipa. Un meci deschis oricărui rezultat”, a mai spus Leo Grozavu.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow