Live video Dinamo – Rapid 0-0, în etapa 8 din play-off. Remiză albă în derby-ul în care marile ocazii au aparținut „câinilor”. Cum arată clasamentul

Dinamo - Rapid va avea loc în a 8-a etapă din play-off-ul SuperLigii. Pe Fanatik.ro găsiți toate detaliile despre derby-ul rundei.

May 12, 2025 - 23:30
 0  1
Live video Dinamo – Rapid 0-0, în etapa 8 din play-off. Remiză albă în derby-ul în care marile ocazii au aparținut „câinilor”. Cum arată clasamentul

Dinamo va primi vizita Rapidului în etapa cu numărul 8 din play-off-ul SuperLigii. Ambele formații vor să obțină toate punctele puse în joc, însă oaspeții sunt văzuți drept favoriți la victorie.

UPDATE: Cum arată clasamentul după etapa cu numărul 8 a play-off-ului

Clasament play-off
Clasamentul din play-off la finalul etapei a 8-a.

 

LIVE UPDATE: Dinamo – Rapid 0-0

Min. 90+6: Final de partidă! Doar remiză pe Arena Națională!

Min. 90: Ce ocazie ratează Selmani. Kosovarul a primit o pasă bună în centrul careului, însă execuția sa trece mult pe lângă poartă.

Min. 81: Prima ocazie Rapidului vine în ultimele 10 minute ale partidei. Braun primește o pasă în lateral de unde trage direct la poartă, însă lovește doar plasa laterală

Min. 75: Șut frumos al lui Cîrjan, însă mingea pică pe bara transversală!

Min. 58: Ghiulea a lui Milanov! Aioani menține aprinse speranțele rapidiștilor

Min. 56: Alex Pop are cea mai mare ocazie a meciului! Perica îl găsește foarte bine în careu printr-o deviere cu capul, iar fostul atacant al Oțelului trage bine, din prima, însă Aioani intervine.

Min. 53: Ghinion pentru Dinamo! „Câinii” trag de două ori din interiorul careului, însă mingea lovește blocajul în ambele cazuri

Min. 46: Repriza secundă a început!

Min. 45+1: Final de repriză!

Min. 31: Selmani trimite primul șut pe poartă al partidei, însă mingea a fost una facilă pentru Marian Aioani.

Min. 1: Partida de pe Arena Națională a început!

UPDATE: Moment de reculegere înainte de startul jocului

Înainte de startul partidei dintre Dinamo și Rapid, se va ține un moment de reculegere în memoria lui Patrick Ekeng, fostul jucător al „câinilor”. Pe data de 6 mai s-au împlinit 9 ani de la decesul tragic al fotbalistului camerunez, care a plecat dintre noi la vârsta de doar 26 de ani, după ce s-a prăbușit pe gazon în timpul unei partide între Dinamo și Viitorul Constanța (actuala Farul).

UPDATE: Fanii rapidiști iau cu asalt Arena Națională

Suporterii „alb-vișinii” sunt pregătiți de derby! Rapidiștii iau cu asalt Arena Națională. Galeria s-a deplasat până la stadion în corteo, încălzindu-se prin cântece pentru ultimul derby bucureștean al acestui sezon.

UPDATE: Echipele de start la Dinamo – Rapid

  • Dinamo (4-3-3): Roșca – Sivis, Boateng, Homawoo, Opruț – Milanov, Olsen, Cîrjan – Selmani, Perica, Pop. Rezerve: Golubovic, Pașcalău, Politic, Abdallah, Soare, Patriche, Caragea, Rotund, C. Costin. Antrenor: Zeljko Kopic
  • Rapid (4-3-3): Aioani – Braun, D. Ciobotariu, Ignat, Borza – Christensen, Hromada, Ademo – Al. Dobre, Koljic, Petrila. Rezerve: Stolz, Onea, Săpunaru, Cr. Manea, Bădescu, Vulturar, R. Pop, Gojkovic, Micovschi, Ankeye, Burmaz. Antrenor: Marius Șumudică

Live video Dinamo – Rapid, în etapa 8 din play-off. Elevii lui Marius Șumudică, obligați să câștige

Duelul Dinamo – Rapid, din etapa cu numărul 8 din play-off, se anunță a fi unul extrem de spectaculos. Formația din Giulești o amenință pe U Cluj pentru un loc de cupă europeană, pe când echipa gazdă încearcă să obțină un nou rezultat pozitiv.

Dinamo este văzută drept formația care pleacă cu șansa a doua în acest duel, însă Zeljko Kopic va reuși cu siguranță să-și monteze elevii în derby. „Câinii” nu au drept de participare în cupele europene, iar în acest moment nu joacă cu niciun fel de presiune a rezultatelor.

De cealaltă parte, Rapid va face tot posibilul pentru a obține toate puncte în derby. Din punct de vedere matematic, echipa din Giulești are în continuare șanse să obțină locul 4 în clasament și astfel să participe într-o cupă europeană. Giuleștenii au primit ajutor și din partea campioanei FCSB, care a învins duminică seară cu 2-0 U Cluj în deplasare.

Cine transmite la TV Dinamo – Rapid din etapa a 8-a a play-off-ului din SuperLiga și programul complet al rundei

Meciul dintre Dinamo și Rapid poate fi urmărit de către microbiști atât la TV, cât și în mediul online. Posturile Prima Sport 1 și Digi Sport 1 vor fi responsabile de transmisiunea directă, alături de platformele Digi Online, Prima Play și Orange TV Go.

Site-ul FANATIK.ro vă va oferi de asemenea acest meci, cu care veți putea fi la curent datorită formatului LIVE TEXT. Iată programul complet al rundei cu numărul 8 din play-off-ul Superligii:

Sâmbătă, 10 mai

  • Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-2

Duminică, 11 mai

  • Universitatea Cluj – FCSB 0-2

Luni, 12 mai

  • Ora 21:00: Dinamo – Rapid

Cum arată clasamentul din play-off înainte de Dinamo – Rapid

Clasament Superliga înainte de Rapid - Dinamo

Cotele la pariuri pentru confruntarea dintre Dinamo și Rapid

Favorită în acest derby este văzută formația oaspete, Rapid. Victoria formației din Giulești este cotată cu 2,45, în timp ce un succes al „câinilor” are cota 2,87 la casele de pariuri.

Un eventual rezultat de egalitate între cele două echipe este cotat cu 3,50. Pentru cei care mizează pe goluri, varianta “ambele echipe marchează” (GG) are o cotă de 1,72.

Vezi live video Dinamo – Rapid, în etapa 8 din play-off-ul SuperLigii. Formații de start, actualizări în timp real, rezumat și declarații

Toate detaliile legate de meciul de pe „Arena Națională”, dintre Dinamo și Rapid, sunt pe FANATIK.ro. Echipele de start, informațiile importante dinaintea startului partidei, desfășurarea confruntării în format LIVE TEXT și rezumatul video la final de joc sunt toate aici.

De asemenea, cele mai importante reacții și declarații ale jucătorilor și oficialilor celor două echipe, inclusiv ale lui Zeljko Kopic, Marius Șumudică, Ionuț Mărginean și Claudiu Petrila pot fi citite pe site-ul nostru. Ai toată acțiunea la numai un click distanță!

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow