Liverpool, gest uriaș în memoria lui Diogo Jota. Decizia luată după ce s-a consultat cu soția fostului fotbalist
Lumea fotbalului încearcă să-și revină din șocul pierderii lui Diogo Jota, iar Liverpool a luat o decizie absolut normală într-un astfel de caz.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/07/liverpool-diogo-jota-decizie.jpg?#)
Diogo Jota și-a pierdut viața alături de fratele său Andre Silva într-un cumplit accident rutier petrecut în Spania, iar Liverpool a decis să facă un gest emoționant în memoria fostului atacant.
Liverpool a decis să retragă tricoul cu numărul 20 purtat de Diogo Jota
Campioana din Premier League a anunțat oficial că va retrage tricoul numărul 20 pe care l-a purtat Diogo Jota după transferul pe Anfield Road. Este pentru prima oară în istoria clubului când un jucător este onorat în acest mod.
”Cormoranii” au precizat faptul că hotărârea vizează toate echipele din cadrul clubului, de la cea feminină până la cea a academiei U21, și a fost luată după ce au existat consultări cu soția și cu restul familiei fostului fotbalist.
”Ca și club, eram cu toții conștienți de sentimentul suporterilor noștri și am simțit exact la fel. A fost extrem de important pentru noi să o implicăm pe soția lui Diogo, Rute, și pe familia sa în luarea deciziei și să ne asigurăm că ei sunt primii care află de intenția noastră”, a declarat Michael Edwards, directorul general al lui Liverpool, pentru site-ul oficial al clubului.
Soția lui Diogo Jota, omagiu pentru fostul fotbalist la Anfield Road
”Este prima dată în istoria clubului Liverpool când o astfel de onoare este acordată unei persoane. Prin urmare, putem spune că acesta este un omagiu unic adus unei persoane cu adevărat minunate.
Prin retragerea acestui număr îl facem etern și, prin urmare, niciodată uitat. Diogo ni s-a alăturat în 2020 și a purtat cu onoare, distincție și afecțiune numărul 20. La Liverpool, el va fi pentru totdeauna numărul 20”, a mai spus Edwards.
La mai bine de o săptămână de la tragicul accident, Rute Cardoso a fost prezentă la Anfield Road, împreună cu socrii săi, și i-a adus un omagiu soțului pierdut. La eveniment au participat și coechipierii lui Diogo Jota de la Liverpool.
Care este reacția ta?






