Lovitură de teatru! Gigi Becali îl vrea pe Ianis Hagi la FCSB, după despărțirea de Rangers! „Garantez prin contract”

Gigi Becali vrea să dea lovitura! Omul de afaceri e gata să îl transfere pe Ianis Hagi la FCSB, după ce mijlocașul a plecat de la Rangers.

May 20, 2025 - 23:00
 0  1
Lovitură de teatru! Gigi Becali îl vrea pe Ianis Hagi la FCSB, după despărțirea de Rangers! „Garantez prin contract”

Ianis Hagi și-a încheiat socotelile cu Glasgow Rangers. Internaționalul român nu va mai continua la echipa de pe Ibrox din sezonul viitor, iar Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, e gata să dea lovitura anului în fotbalul românesc.

Ianis Hagi, out de la Rangers. Ce urmează pentru mijlocașul român

După multe sezoane complicate, Ianis Hagi pleacă definitiv de la Rangers. Scoțienii plăteau, în 2020, 3,5 milioane de euro celor de la Genk pentru serviciile sale, însă accidentările i-au dat mari bătăi de cap mijlocașului.

Acum, Ianis își va căuta o nouă echipă. În ultimele luni, s-a vorbit despre interesul unor formații din Bundesliga și Turcia pentru serviciile sale, iar, în cel mai scurt timp, fotbalistul va intra la negocieri cu oficialii cluburilor.

Gigi Becali a anunțat public: „L-aș lua imediat pe Ianis”

Gigi Becali a aflat că Ianis Hagi rămâne fără echipă și e pregătit să dea o adevărată lovitură. Omul de afaceri l-ar vrea pe mijlocașul echipei naționale la FCSB și a anunțat că îi va pregăti un contract cu totul special.

„L-aș lua imediat pe Ianis. Nu știu însă dacă el vrea să vină la noi. O să vorbesc cu Gică (n.r. – Gică Hagi). O să-i explic ce avantaje va avea Ianis la FCSB. Poate că Gică o să vrea să-l ia la el (n.r. – la Farul) pentru a-l ajuta să-și revină.

O să-i spun că-i garantez, prin contract, faptul că va juca în absolut toate meciurile europene. Garantez! Nu-i voi putea însă garanta că va juca și în toate meciurile din campionat. Asta nu pot să promit. Să vedem acum ce spune Gică, dar ar fi extraordinar să fie de acord să vină la FCSB. Să vedem ce spune Gică”, a declarat Gigi Becali, conform Digi Sport.

MM Stoica: „ E prea scump, nu cred”

Nu este însă prima oară când Gigi Becali declară public că l-ar vrea pe Ianis Hagi la FCSB. Mijlocașul are, totuși, un salariu mare pentru fotbalul românesc, însă latifundiarul din Pipera ar putea forța mutarea pentru că își dorește o calificare în Champions League. „Nu cred că e posibil așa ceva. E prea scump, nu cred. Exclus”, a spus Mihai Stoica la Prima Sport.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow