Luptă acerbă pentru turul II. Ce scoruri au Nicușor Dan și Crin Antonescu în cel mai recent sondaj
Datele celui mai recent sondaj de opinie arată o luptă extrem de strânsă pentru locul secund în primul tur al alegerilor prezidențiale
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/sondaj-cira-antoenscu-nicusor-scaled.jpg?#)
Un nou sondaj de opinie dat publicității duminică arată o luptă extrem de strânsă între Nicușor Dan și Crin Antonescu pentru poziția secundă și calificarea în turul secund al alegerilor prezidențiale. Cu doar o săptămână înainte de alegerile din 4 mai, cei doi candidați au practic un scor egal.
Nicușor Dan și Crin Antonescu, luptă strânsă pentru turul II
Potrivit unui sondaj realizat de cei de la CIRA, dat „pe surse” de cei de la „Adevărul”, pe prima poziție s-ar afla George Simion cu 30%. Liderul AUR este urmat de către Nicușor Dan și Crin Antonescu, ambii în jurul valorii de 20%, cu mici diferențe de maxim 0,5%.
Cei trei ar fi urmați de Victor Ponta, susținut de 11% din respondenți, și Elena Lasconi, cu doar 6%. Nu există date privind metodologia acestui sondaj sau perioada în care a fost realizat, însă cifrele se înscriu în datele celor mai recente sondaje, care arată o luptă strânsă între primarul Capitalei și candidatul coaliției PNL-PSD-UDMR.
Spre exemplu, cel mai recent sondaj, AtlasIntel, realizat în perioada 17-22 aprilie și dat publicității la finalul săptămânii îl arăta pe George Simion cu puțin peste 31%, în scădere de 3 procente față de luna martie. La fel, pentru locul secund, lupta dintre Nicușor și Antonescu era una foarte strânsă.
Astfel, Crin Antonescu era situat pe locul secund, cu 22,6% din voturi, și el în scădere cu două procente față de sondajul aceleiași firme realizat cu zece zile înainte. Nicușor Dan era clasat pe poziția a treia, la mică distanță, credit cu 22% din voturi, în mică creștere de la 21,2%.
Principala bătălie, între Nicușor Dan și Antonescu
Principala luptă în turul I pare a se da între Nicușor și Antonescu, dovadă și atacul lansat de primarul Capitalei săptămâna trecută la adresa candidatului coaliției, despre care a afirmat că a semnat trecerea în proprietate a unor terenuri din nordul Bucureștiului către oameni de afaceri apropiați de PNL în perioada în care era ministrul sportului.
Totuși, unii analiști au subliniat că atacurile la care este supus Nicușor Dan, în privința căruia AEP a demarat o anchetă pentru că ar fi folosit mașina de serviciu în campanie, s-ar putea să aibă un efect pervers. „În istoria recentă, în timpul campaniilor prezidențiale trecute, am putut observa cum PSD face niște tâmpenii pe ultima sută de metri care enervează populația și care ajung să creeze o stare de nervozitate. PSD a pierdut președinția pe mâna lui și în 2014, și în 2009, din cauza aroganței și a dorinței de a arăta că sunt stăpânii absoluți.
Președintele AEP, care e mai mult PSD-ist decât UDMR-ist, a coordonat o acțiune de depunere a unei plângeri penale împotriva lui ND. Motivele: a mers cu mașina primăriei la o televiziune, a lipit un colant pe o vitrină după începerea campaniei și a primit niște fonduri pe o platformă în perioada pre-electorală. Uneori, slugile vor să demonstreze șefilor că ajută în campanie”, a comentat sociologul Cristian Hrituc pe pagina sa de Facebook.
Care este reacția ta?






