Mamoudou Karamoko şi-a găsit liniştea la Dinamo: “Am schimbat multe echipe şi sunt foarte mândru să joc aici! Îmi doresc titlul în acest sezon”
Atacantul lui Dinamo, sosit în vară la echipă, Mamoudou Karamoko a spus că visează să câștige titlul cu echipa bucureșteană încă din primul său sezon în România.
Mamoudou Karamoko spune că vrea să joace mai mulți ani pentru Dinamo, iar finalul acestui sezon speră să fie unul încununat cu un titlu de campion.
Mamoudou Karamoko, surprins de fani după transferul la Dinamo
Atacantul francez a avut probleme medicale și nu a reușit să fie titular meci de meci, dar când a fost pe teren și-a arătat calitățile și a devenit golgheterul echipei. Acesta spune că a fost surprins de susținerea masivă pe care Dinamo o are și le transmite mulțumirile sale suporterilor bucureșteni.
„Pentru mine nu a fost ușor să schimb echipa, dar sunt obișnuit să mă adaptez, am fost la mai multe formații în carieră. Echipa este valoroasă, mă ajută mult în fiecare zi, sunt foarte fericit să fiu la Dinamo. Nu mă așteptam la asemenea fani. Sunt foarte fericit pentru că mă iubesc, simt asta și sunt mândru că joc pentru Dinamo”, a declarat Karamoko pentru FANATIK.
Karamoko vrea titlul cu Dinamo
Karamoko a recunoscut că nu se aștepta ca meciurile din SuperLiga să aibă un asemenea nivel și a avut cuvinte de laudă pentru ceea ce se întâmplă în campionatul României. Francezul a fost întrebat și de viitorul său, mai ales că a obișnuit de-a lungul carierei să schimbe echipa des, uneori după doar un sezon.
„Nivelul din România este ridicat, nu mă așteptam la asta. Multe echipe bune, mulți jucători buni. Vedem asta și după rezultate, oricine poate bate pe oricine. Știu că Dinamo nu a mai luat titlul de mult, eu cred că putem să ne batem la campionat. Nu se știe niciodată ce se întâmplă, dar sunt foarte fericit aici și dacă pot să stau aici mai mulți ani atunci o să fie bine. Îmi doresc să câștig titlul în acest sezon!”, a mai spus Karamoko.
Karamoko a devenit golgheterul lui Dinamo
Dinamo l-a luat pe Karamoko în vară, liber de contract, asta după ce atacantul a evoluat în sezonul trecut pentru Ujpest, în Ungaria, împrumutat de FC Copenhaga. Acesta a strâns până acum 15 meciuri pentru „câini”, a marcat de 5 ori și a oferit o pasă decisivă. Francezul a fost premiat la Super Gala Fanatik 2025, acolo unde a fost ales pentru „Explozia anului”.
El a reușit să fie un om important și datorită polivalenței sale, fiind folosit și ca număr 9, dar și ca extremă stânga, iar randamentul său a fost bun pe ambele poziții. Singura problemă a sa a fost legată de anumite accidentări, care l-au ținut în afara gazonului la mai multe partide importante, inclusiv în egalul cu FCSB, 0-0.
Care este reacția ta?