Maratonul FCSB: 64 de meciuri şi peste 36.000 de kilometri parcurşi! Recordurile unui sezon memorabil. Hartă interactivă
FCSB a avut un sezon extraordinar. Roş-albaştri au disputat un număr record de 64 de meciuri, reuşind să câştige "en-fanfare" titlul de campioană a României.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/05/fcsb-universitatea-craiova-play-off-superliga-superbet-17052025-2-1-scaled.jpg?#)
FCSB a strălucit în sezonul 2024-2025. O stagiune cu multe provocări la care echipa lui Charalambous a făcut faţă cu brio şi a câştigat en-fanfare un nou titlu de campioană a României, deşi a disputat 20 de meciuri în cupele europene.
Maratonul FCSB: 64 de meciuri şi peste 36.000 de kilometri parcurşi!
Roş-albaştri au jucat cele mai multe meciuri în istorie într-un sezon, nu mai puţin de 64, reuşind să câştige două trofee: Supercupa României, încă de la primul meci şi titlul în SuperLiga, pe care l-au asigurat cu trei etape înainte de finalul stagiunii.
FANATIK vă prezintă o hartă interactivă cu maratonul roş-albaştrilor din acest sezon, în care au parcurs peste 36.000 de kilometri, adică au făcut o dată înconjurul lumii. Un sezon început pe data de 4 iulie 2024 şi încheiat pe 23 mai 2025:
Record şi la nivel de fani! Peste 660.000 la meciurile de acasă
FCSB a bătut recordul şi la numărul de fani în acest sezon. Peste 660.000 de suporteri au asistat la meciurile de pe teren propriu ale roş-albaştrilor în acest sezon, ceea ce reprezintă cea mai bună performanţă din toate timpurile.
În 2024, Gigi Becali a avut încasări fabuloase din vânzarea de bilete. FCSB a raportat venituri de 6.300.000 de euro anul trecut, cifră care poate fi depăşită în anul 2025, având în vedere că stadionul a fost sold-out la meciurile importante.
Cele 20 de meciuri disputate în cupele europene aduc un profit important de la UEFA. Pentru parcursul din acest sezon european, roş-albaştri şi-au asigurat 12.500.000 de euro doar din premii.
Şi-au spulberat adversarii din play-off!
La fel ca şi anul trecut, FCSB a câştigat titlul cu trei etape înainte de finalul sezonului. Doar că, roş-albaştri au reuşit un nou record. Cea mai mare diferenţă între locul 1 şi locul 2 de când s-a introdus sistemul cu play-off.
Deşi la startul play-off-ului, FCSB avea un punct avans faţă de CFR Cluj şi două de Universitatea Craiova, echipa lui Charalambous a reuşit să încheie campionatul cu nouă puncte avans în faţa ardelenilor.
Un parcurs fabulos cu 7 victorii şi 3 egaluri în meciurile decisive. Mai mult, FCSB nu a pierdut niciun meci, fie că vorbim de play-off sau sezonul regulat, cu echipele de top 6. Singurele echipe din SuperLiga pe care FCSB nu le-a învins în acest sezon sunt Hermannstadt şi Petrolul.
Champions League, marele vis!
Principalul obiectiv pentru startul sezonului viitor este calificarea în faza principală din Champions League. FCSB n-a mai fost acolo din anul 2013, fiind ultima echipă românească ajunsă în grupele competiţiei.
FCSB va fi cap de serie în primele două tururi preliminare, dar cu siguranţă va avea parte de provocări importante în turul trei preliminar şi în play-off. Dacă roş-albaştri trec două tururi îşi asigură prezenţa în Conference League.
- 64 de meciuri a disputat FCSB în sezonul recent încheiat
- 2 trofee a câştigat FCSB în sezonul precedent (Supercupa şi titlul)
Care este reacția ta?






