Maria Sharapova a rememorat clipa în care rivala sa, Serena Williams, a introdus-o în Hall of Fame: ”Stânjenitor nu este cuvântul potrivit”
Maria Sharapova a vorbit cât se poate de deschis despre momentul în care în care rivala sa, Serena Williams. Cum s-a simțit sportiva la acea vreme?
Maria Sharapova și Serena Williams au fost considerate adevărate rivale pe terenul de tenis. De altfel cele două au reușit să cucerească numeroase titluri de Grand Slam de-a lungul timpului.
Maria Sharapova a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame
Evident, performanțele sportivelor nu au trecut neobservate. Amintim faptul că Maria Sharapova a devenit a zecea femeie din istoria care a cucerit Career Grand Slam. De asemenea, în 2004, ea a câștigat Wimbledon la doar 17 ani.
Momentul a rămas în istoria tenisului. Și iată că ani mai târziu, chiar rivala sa, Serena Williams, a fost cea care a introdus-o în Hall of Fame. Și tot ea a fost cea care a și ținut un discurs la ceremonia de includere.
Evenimentul a avut loc în luna august, la cinci ani de când Maria Sharapova s-a retras din tenis. Iar includerea în International Tennis Hall of Fame a fost cu adevărat ceva spectaculos pentru ea.
Ce a simțit sportiva în acel moment
Într-un interviu acordat recent, Maria Sharapova a vorbit despre ceea ce a simțit la acel moment. A fost emoționată și nu neapărat stânjenită de faptul că fix rivala ei a făcut acest lucru.
Totodată, ea a catalogat-o pe Serena Williams ca fiind ”foarte atentă”. A avut un discurs personal, dar și puternic. Au fost și momente de liniște, însă în final, ambele și-au dat seama că au realizat ceea ce și-au propus.
„Stânjenitor nu este cuvântul potrivit. A fost emoționant și palpitant. I-am spus că nu mi-aș dori pe nimeni altcineva lângă mine pe scenă în afară de ea, iar ea mi-a răspuns că este onorată. Dar putea să fie și invers. A fost incredibilă. A fost foarte atentă.
Discursul ei a fost foarte puternic, dar și foarte personal. A existat acel moment, când a urcat pe scenă, de vreo cinci–zece secunde, în care s-a așternut o liniște și o uimire în rândul publicului, și atunci mi-am zis: cred că am reușit exact ceea ce ne-am propus”, a declarat Maria Sharapova, potrivit sportskeeda.com.
Ce spune Maria Sharapova despre retragerea Simonei Halep din tenis
Amintim și că recent, Maria Sharapova a vorbit despre cariera celebrei Simona Halep din tenis. Ambele au avut mai multe puncte comune de-a lungul activității lor. Iar unul chiar important a fost suspendarea pentru dosare de dopaj.
Sharapova a dezvăluit că speră ca sportiva noastră să nu fie o ”versiune tristă a ei”. Totodată, aceasta a mai vorbit și despre avantajele pe care le-a oferit tenisul, dar și ce a iubit cel mai mult la acest sport.
„Cred că un răspuns sincer este că nu vreau să fiu o versiune tristă a mea. Știam că ceea ce îmi plăcea la acest sport era rapiditatea, reactivitatea și puterea lui. Când nu mai joci de mult timp, nu mai ai aceste lucruri”, a declarat Maria Sharapova, citată de SportsKeeda.
Care este reacția ta?