Marius Șumudică a dezvăluit totul despre despărțirea lui Săpunaru de Rapid și scandalul navetelor de bere din vestiar: „Eu le-am permis!”

Marius Şumudică a dat cărţile pe faţă la FANATIK SUPERLIGA despre despărţirea lui Săpunaru de Rapid şi scandalul navetelor de bere din vestiar.

Jul 13, 2025 - 16:00
 0  2
Marius Șumudică a dezvăluit totul despre despărțirea lui Săpunaru de Rapid și scandalul navetelor de bere din vestiar: „Eu le-am permis!”

Imediat după meciul de retragere al lui Săpunaru de pe Giuleşti a izbucnit un scandal uriaş în care căpitanul Rapidului a fost acuzat că punea oamenii să aducă navetele de bere în vestiar după antrenamente.

Marius Șumudică a spus totul despre despărțirea lui Săpunaru de Rapid și scandalul navetelor de bere din vestiar

Legendarul fundaş al Rapidului a negat acuzaţiile, spunând că se va adresa instanţelor împotriva persoanei din club care a vrut să îi strice imaginea. Marius Şumudică a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre despărţirea lui Săpunaru de Rapid şi scandalul băuturii din cantonament:

În acel moment am fost antrenorul echipei. Ceea ce pot să spun este că acel episod, că se beau navete de bere sau ceva de genul ăsta, nu este adevărat. Am fost antrenorul echipei şi cât voi fi antrenor le permit jucătorilor să bea o bere, nu este absolut nicio problemă.

Asta nu înseamnă navete sau roabe de bere. Şi în Turcia şi în Germania se mănâncă o pizza, este rehidratant să bei o bere. Am învăţat de la Mircea Lucescu. Noi, înainte seara, cei care se simţeau bine, beau un pahar de vin seara la masă. Eu nu beau alcool.

„Eu nu am stat să îi număr berile lui Săpunaru, să văd dacă a băut una, două sau trei”

Când am plecat la Maritimo am rămas crucit. Erau jucători care aveau o butelcuţă, la 0,33 litri. Îi lăsa antrenorul şi nutriţionistul să bea un pahar de vin, în ziua meciului la prânz. 

Săpunaru nu era omul care să pună pe nu ştiu cine să aducă băutură în cantonament, să se bea. Eu nu am stat să îi număr berile lui Săpunaru, să văd dacă a băut una, două sau trei. 

Dar eu le-am permis să bea un pahar de vin roşu seara, înainte de joc. Iar după meci sau după antrenament, puteau să bea o bere pentru recuperare. Acest lucru s-a întâmplat. Dar nu mormane de bere.

„Nu am văzut jucător beat la Rapid sau jucător să miroasă a alcool dimineaţa la antrenament”

Eu nu am văzut jucător beat la Rapid sau jucător să miroasă a alcool dimineaţa la antrenament. Şi eu mai am talentul ăsta. Mai merg, îi iau în braţe, îi mai pup, mă mai fac că nu ştiu ce, la cine mai am eu bănuieli. Dar nu s-a pus problema în cele 9 luni de zile. 

Este problema lui Săpunaru, trebuie să o rezolve, eu am spus doar din prisma antrenorului Şumudică. Eu oriunde mă voi duce, nu sunt de acord să se bage cineva în bucătăria internă şi să îmi interzică să dau un pahar de vin înainte de meci şi o bere după, la refacere”, a spus Marius Şumudică la FANATIK SUPERLIGA.

Marius Șumudică a spus totul despre despărțirea lui Săpunaru de Rapid și scandalul navetelor de bere din vestiar

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow