Marius Șumudică pune o presiune uriașă pe Ianis Hagi după transferul în Turcia: „Trebuie să înțeleagă asta”

Marius Șumudică a analizat în detaliu transferul lui Ianis Hagi în Turcia. De ce presiune va avea parte mijlocașul român. „Trebuie să fie vioara întâi!”.

Sep 7, 2025 - 10:30
 0  3
Marius Șumudică pune o presiune uriașă pe Ianis Hagi după transferul în Turcia: „Trebuie să înțeleagă asta”

Ianis Hagi s-a transferat în Turcia, la Alanyaspor. Mijlocașul român are acum șansa să își demonstreze calitățile într-un campionat tare și să își recâștige rapid locul la echipa națională. Marius Șumudică, un cunoscător al fotbalului turc, a analizat în detaliu mutarea și are încredere că fiul lui Gică Hagi va profita din plin de această oportunitate.

Ianis Hagi a semnat. Mijlocașul român, gata de o nouă provocare

După săptămâni bune în care Ianis Hagi și-a negociat viitorul, a ajuns până la urmă la o înțelegere cu oficialii celor de la Alanyaspor. Mijlocașul a fost prezentat oficial, iar la ceremonie a fost prezent și tatăl său. Gică Hagi rămâne un om extrem de iubit în Turcia.

Ce spune Marius Șumudică despre transferul lui Ianis Hagi în Turcia

Marius Șumudică a antrenat ani buni în Turcia și crede că Ianis Hagi a făcut alegerea corectă în momentul în care a semnat contractul cu Alanyaspor. Tehnicianul a tras însă și un semnal de alarmă: mijlocașul va trebui să strălucească la noua echipă, întrucât a fost adus ca un star.

„Știu toate detaliile acestui transfer. A ajuns la o echipă de mijlocul clasamentului, care în ultimul timp nu a avut evoluții extraordinare, deși a câștigat cu Beșiktaș în ultima etapă. Din punctul meu de vedere, a luat o decizie bună. E o alegere inspirată în sensul în care pe tricou scrie Hagi.

Trebuie să se autodepășească. Când spui Hagi în această țară, toată lumea întoarce capul. Sunt sigur că toată această presiune a numelui, liniștea de care va avea parte la Alanya, cu siguranță îl vor ține în vizor. E o rampă de lansare. Și Alanya s-a gândit la un profit cu Hagi. S-a gândit că va face un sezon foarte bun, după care îl va revalorifica.

A mai avut o ofertă de la Karabukspor. De acum încolo, ține numai de el. E un oraș superb. Are toate ingredientele pentru a ieși în evidență. Acolo e o echipă la care trebuie să fie Ianis Hagi vioara întâi. El trebuie să fie dirijorul”, a declarat Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow