Meciul de retragere al Simonei Halep a stârnit interesul a mii de persoane! Câte bilete s-au vândut în mai puțin de 10 minute

Meciul de retragere al Simonei Halep este așteptat de o mulțime de persoane. Iar cea mai clară dovadă o reprezintă timpul record în care au fost vândute peste 1000 de bilete.

Nov 11, 2025 - 17:30
 0  0
Meciul de retragere al Simonei Halep a stârnit interesul a mii de persoane! Câte bilete s-au vândut în mai puțin de 10 minute

Meciul de retragere al Simonei Halep va avea loc anul viitor, în luna iunie. Evenimentul se va desfășura în cadrul Sports Festival, din Cluj-Napoca. Iar interesul e unul cât se poate de mare.

Primele bilete pentru meciul de retragere al Simonei Halep, vândute în timp record

Simona Halep este de departe una dintre cele mai apreciate jucătoare de tenis. Deși s-a retras oficial din circuit însă, aceasta va mai putea fi văzută pe teren, chiar anul viitor.

Meciul de retragere al Simonei Halep va avea loc pe 13 iunie 2026 la Cluj Napoca. Iar primele 1.200 de bilete au ajuns să fie vândute într-un timp record. Mai exact, acestea au fost cumpărate în doar 8 minute.

De menționat e faptul că biletele s-au vândut într-un timp mai scurt decât la evenimentul din 2025, atunci când Ronaldinho a venit la Cluj. Astfel, s-ar părea că Simona Halep e așteptată cu brațele deschise pe teren.

Noi bilete au fost puse în vânzare

Atât Simona Halep cât și organizatorii evenimentului le-au mulțumit fanilor pentru interes. De asemenea, au mai fost puse la vânzare astăzi încă 300 de bilete de tip Early Bird. Și de abia după ce acestea vor fi vândute va avea loc etapa clasică.

Conform informațiilor transmise de organizatori, 6.500 de bilete vor fi la preț normal. „WOW! 1200 de bilete Early Bird vândute în doar 8 minute! Uimitor! Mâine, de la ora 14:00, se vor pune în vânzare alte 300 de bilete Early Bird disponibile pentru toată lumea. După epuizarea lor, urmează etapa Regular. Mulțumim pentru interes!”, au transmis organizatorii de la Sports Festival.

Ce preț au biletele pentru meciul de retragere al Simonei Halep

Cât costă însă un bilet la meciul de tragere al Simonei Halep? Prețul diferă în funcție de locul ales. Evident, depinde și perioada în care acestea sunt achiziționate. În prezent, biletele Early Bird sunt disponibile, exclusiv pentru cei care s-au preînregistrat pe platforma oficială a evenimentului.

Prețul pentru Premium Seats este de 340 de lei. La Categoria 1 prețul este de 245 lei, la categoria 2 etaj 1 peluze 190 de lei și la categoria 2 etaj 2 central același preț. De cealaltă parte, pentru categoria 3 prețul este de 145 de lei.

Prețuri bilete Regular este diferit. Astfel, la categoria 1 avem 290 de lei, la categoria 2 245 de lei. De cealaltă parte, la categoria 3 prețul este de 190 de lei, iar Premium Seats costă 440 de lei.

Și alte nume surpriză vor fi prezente la eveniment

Există și un bilet VIP de asemenea al cărui preț este de 1.000 de lei. Mirat de rapiditatea cu care s-au vândut biletele pentru meciul de tragere al Simonei Halep a fost și Patrick Ciorcilă, cofondatorul evenimentului.

Printre altele, acesta a mai anunțat și faptul că la meciul de retragere vor mai fi prezente alte nume mari ale tenisului. Acestea ar urma să fie anunțate ulterior și mai multe detalii nu au fost făcute publice momentan.

„Cea mai mare cerere de bilete pe care am avut-o vreodată la un eveniment. 1.200 de bilete vândute în 8 minute la meciul de retragere al Simonei. Peste Agassi, peste Ronaldinho. 13 iunie 2026, pregătim un mare show cu Simona Halep și multe alte nume mari pe care le vom anunța curând”, a fost mesajul postat de Patrick Ciorcilă pe Instagram

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow