Medic din Slatina, arestat pentru fapte de corupție: a cerut șpagă de la un pacient în ziua de Crăciun
Caz de corupție la spitalul din Slatina, acolo unde un medic ar fi cerut șpagă de la un pacient chiar în ziua de Crăciun. Doctorul a fost arestat.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2024/12/medic-slatina-spaga-catuse-arestat.jpg?#)
Aflat de gardă în perioada sărbătorilor, un medic de la Spitalul Județean de Urgență Slatina a cerut șpagă suma de 2500 de lei unui pacient, în ziua de Crăciun. Această faptă i-a adus reținerea și ulterior arestul la domiciliu.
Un medic de la Spitalul Slatina a cerut șpagă 2500 de lei în ziua de Crăciun, de la un pacient. A fost arestat
În prima zi de Crăciun, medicul ortoped Andrei Oprea, din cadrul secției Ortopedie și Traumatologie, a asigurat garda. În aceeași zi, le el s-ar fi prezentat un pacient care a suferit un traumatism.
Conform oamenilor legii, bărbatul nu ar fi fost introdus în sala de operație înainte ca aparținătorii să-i ofere medicului o sumă de bani. Rudele pacientului i-au pregătit o ”surpriză” cadrului medical.
Aceștia au anunțat autoritățile, fiind pusă la cale o acțiune în urma căreia medicul a fost reținut la ieșirea din gardă. S-a întâmplat asta în ziua de joi, 26 decembrie 2024.
Suspectul a fost prezentat instanței, pe 27 decembrie, cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au dispus măsura arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
“La data de 26 decembrie 2024, ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au realizat prinderea in flagrant a unui medic, după ce acesta a primit suma de 2500 lei de la o persoană.
Dosarul a fost înregistrat in urma unui apel efectuat la linia Call Center anticorupție 0800.806.806, în seara de 25.12.2024, de către aparținătorul unui pacient internat. Apelantul a sesizat faptul că medicul aflat de gardă la Spitalul Județean Slatina a cerut suma respectivă pentru o operație ortopedică ce urma să fie efectuată a doua zi“, au transmis procurorii.
Ce spun reprezentații spitalului din Slatina
Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Slatina confirmă reținerea medicului. Aceștia spun că doctorul nu a mai avut astfel de comportamente în trecut.
”Față de unul din medicii noștri a fost dispusă măsura reținerii. Nu știm mai multe detalii, noi nu am fost înștiințați oficial. Direcția Generală Anticorupție -Serviciul Județean Anticorupție Olt ne-a solicitat niște documente, s-a deschis un dosar penal față de unul din medicii noștri.
Nu știm mai multe detalii, pentru că încă nu am fost informați oficial. Medicul a fost reținut, măsura reținerii expiră astăzi. Vom fi înștiințați dacă vor fi dispuse și alte măsuri față de medicul respectiv”, a declarat, pentru site-ul Adevărul, managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Angela Nicolae.
Care este reacția ta?






