Meme Stoica a blocat manelele pe Arena Națională! Ce se întâmplă cu Festobal, programat pe 1-2 august
Fără manele pe Arena Națională! Festobal fusese anunțat pe cel mai mare stadion din țară, pe 1-2 august, dar a fost mutat la presiunile conducerii FCSB
Manelele pleacă de pe Arena Națională! Festobal, festivalul destinat muzicii de petrecere, trebuia să aibă loc pe cel mai mare stadion din țară, în perioada 1-2 august. Evenimentul a fost mutat, iar organizatorul arată cu degetul către Mihai Stoica.
Manelele, OUT de pe Arena Națională! Atac dur la adresa lui Mihai Stoica
Florin Păun, organizatorul festivalului de manele „Festobal”, a luat foc după ce evenimentul programat în primul weekend din luna august nu va mai avea loc pe Arena Națională. Cel mai mare stadion din țară va putea fi astfel la dispoziția FCSB-ului, care, în acea perioadă, ar trebui să fie încă angrenată în preliminariile cupelor europene.
„(n.r. – E adevărat că festivalul acesta nu va mai avea loc pe Arena Națională?) Da, așa este. (n.r. – De ce?) Din cauza atacurilor lansate la adresa acestui festival!
(n.r. – Cine v-a atacat?) MM Stoica în principal, după care au urmat și alte atacuri. Apoi am văzut, chiar și la dumneavoastră pe site, un editorial al domnului Geambașu… Lucruri urâte.
(n.r. – Cum s-a ajuns ca festivalul să fie programat pe Arena Națională?) Pe 15-20 mai am avut o discuție cu cei de la Primăria Capitalei, le-am adresat întrebarea dacă putem închiria stadionul pentru acest festival. Am făcut o înțelegere inițială, un fel de precontract, cu date, sume, tot. După vreo două săptămâni au început niște lucruri extrem de ciudate.
(n.r. – Cum ar fi?) Atacuri din partea lui MM Stoica. Ce treabă aveam noi cu frustrările lui, că el nu poate să joace acolo? Am văzut că zicea că, din cauza manelelor, se distruge echipa. Nu s-a oprit, toată presa a preluat declarațiile și jignirile lui la adresa acestui festival”, a declarat Florin Păun, potrivit golazo.ro.
„Să rămână MM pe stadion, să joace el!”
În acest moment, locul de desfășurare a festivalului de manele a devenit incert. „În acest moment nu există un răspuns oficial din partea Primăriei, atunci am lăsat-o moartă. Noi am vrut să facem un festival, să știți că avem foarte mulți suporteri steliști, ai FCSB-ului, care și-au luat deja bilete, dar dacă suntem jigniți și defăimați, atunci renunțăm. Să rămână MM pe stadion, să joace el!
(n.r. – În ce locație va avea loc festivalul?) Va fi tot în București. (n.r. – Și dacă Primăria vă cheamă acum să semnați contractul pentru Arenă?) Când să mai facă acest lucru? Că totul durează. Pe 25 ar trebui să ne apucăm să montăm scena. Nu se poate face așa, peste noapte”.
„Noi știm că MM e un circar”
„Chiar a fost lipsă totală de decență, dar aceasta e România și nu mă mir absolut deloc! Totuși, aș vrea să-i transmit ceva lui MM. Degeaba blesteamă el, maneliștii nu vor da faliment, așa cum își dorește.
Nu putem să fim bătaia lor de joc! Au loc multe alte festivaluri, Beach Please, Neversea, Untold, ați auzit ca despre acestea să se vorbească urât și să fie jignite? MM e un personaj agresiv, așa că mai bine renunțăm noi, nu vreau să ajungem la altceva. Bine, noi știm că MM Stoica e un circar, e mereu cu scandalul, dar nici nu putem sta să acceptăm orice”, a adăugat organizatorul festivalului „Festobal”.
Suntem izgoniţi din nou de pe Arena Naţională pentru că edilii au considerat, sau directorii de acolo, că este mult mai important pentru bucureşteni să asculte manele pe Arena Naţională decât să se joace un meci de Champions League.
Le mulţumim din suflet pentru asta. Culturalizăm poporul în loc să îl aducem să vadă un meci de fotbal din Champions League. Este excepţional!
Sper din toată inima să fie la festivalul vieţii de pe Arena Naţională vreo 1214 spectatori, să fie un eşec total şi să dea faliment toţi maneliştii! Aşa bătaie de joc, mie chiar nu îmi vine să cred!
Am văzut festival de grătare, acolo nu mi-aş fi dorit să se ardă cineva, să pună mâna pe o bucată de carne fierbinte. Dar aşa ceva, să fie manele în loc de Champions League, mi se pare strigător la cer!” – Mihai Stoica, despre Festobal
Care este reacția ta?