Mesajul din 4 cuvinte transmis de Alesia Mitriță după ce Alex Mitriță, soțul ei, a anunțat că s-a retras de la naționala României

Ce mesaj emoționant i-a transmis Alesia Mitriță soțului ei, Alex Mitriță, după ce fotbalist a anunțat că se retrage de la naționala României.

Sep 23, 2025 - 09:30
 0  1
Mesajul din 4 cuvinte transmis de Alesia Mitriță după ce Alex Mitriță, soțul ei, a anunțat că s-a retras de la naționala României

Astăzi, 22 septembrie 2025, Alex Mitriță a luat o decizie importantă cu privire la cariera sa. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani a anunțat că s-a retras de la naționala României. Alesia Mitriță, soția fotbalistului, a postat un mesaj emoționant pentru partenerul ei.

Alex Mitriță s-a retras de la naționala României

Alex Mitriță a luat o decizie care i-a surprins pe suporterii săi. Prin intermediul FRF, fotbalistul a anunțat că s-a retras de la naționala României. La naționala României, Alexandru Mitriță a jucat 25 de meciuri și a marcat 4 goluri.

Debutul lui Alex Mitriță a avut loc pe 24 martie 2018, în mandatul lui Cosmin Contra. Atunci, Alexandru Mitriță a jucat într-un amical cu Israel, care s-a sfârșit cu scorul 2-1. La începutul acestei luni, Mitriță a intrat pe teren în meciul contra Canadei, acolo unde a jucat 17 minute. Tot în septembrie, fotbalistul a stat pe bancă în timpul meciului cu Cipru.

Alex Mitriță le-a comunicat suporterilor vestea prin intermediul paginii sale de Instagram. Acolo, fotbalistul a recunoscut că nu a fost deloc o alegere ușoară, însă a fost una necesară.

„După aproape 14 ani de când am îmbrăcat pentru prima dată tricoul unui lot național și mai bine de 7 ani de la debutul la prima reprezentativă, a venit momentul să iau o decizie grea, dar necesară: mă retrag de la echipa națională a României.

Îmi amintesc cu emoție acea primă convocare la un lot de juniori. Eram un copil cu visuri mari, care simțea că lumea fotbalului i se deschide în față. Emoțiile trăite atunci au fost atât de intense încât și astăzi, după atâția ani, le simt la fel de vii.

Mai târziu, când am debutat la prima reprezentativă, am simțit cu adevărat că sunt fotbalist. Să îți auzi imnul și să știi că porți pe umeri speranța și mândria unei țări întregi e un sentiment greu de pus în cuvinte, dar pe care nu îl voi uita niciodată.”, începe mesajul lui Alex Mitriță.

De ce a ales Alex Mitriță să renunțe la naționala României

Tot pe Instagram, Alex Mitriță le-a comunicat fanilor și motivul care l-a determinat să ia o astfel de decizie. Potrivit spuselor fotbalistului, se pare că distanțele lungi făceau dificilă prezența sa la națională. În plus, Mitriță a recunoscut că, în prezent, principalele sale priorități sunt familia și viitorul său profesional.

„Astăzi, la 30 de ani, mă aflu într-un moment al carierei în care trebuie să fac alegeri dificile. Joc în China, iar distanțele sunt uriașe. Drumurile lungi și timpul scurt fac extrem de dificilă prezența constantă la echipa națională. În plus, știu că mai am doar câțiva ani de carieră la nivel înalt și simt nevoia să îmi îndrept toată energia spre viitorul meu și al familiei mele.

E o decizie luată cu sufletul strâns, dar cu convingerea că este cea mai bună pentru mine și familia mea în acest moment al vieții mele. De aceea, vă rog să îmi respectați decizia fără a crea în jurul acesteia speculații fără adevăr. Nu mi-ar face bine nici mie, nici echipei naționale, care are nevoie de liniște și susținere totală pentru a-și atinge obiectivele. (…)

Naționala va rămâne mereu în inima mea. Chiar dacă nu voi mai fi pe teren în tricoul României, voi rămâne un suporter al echipei naționale și voi trăi cu aceeași emoție fiecare meci al tricolorilor. Hai, România!”

Ce mesaj a transmis Alesia, soția lui Alex Mitriță, după ce a aflat că fotbalistul se retrage de la naționala României

La scurt timp după ce soțul ei a comunicat că se retrage de la naționala României, Alesia Mitriță a postat un mesaj emoționant pe Instagram. Aceasta a demonstrat, încă o dată, că este mereu alături de fotbalist și că îl susține, indiferent de alegerile pe care le va face.

„Te iubim infinit, tati!”, a scris Alesia Mitriță pentru soțul ei.

alesia mitriță mesaj alexandru mitriță
Alesia Mitriță și-a arătat susținerea față de decizia luată de soțul ei, Alexandru Mitriță. Sursa foto: Instagram

Alex Mitriță și Alesia trăiesc o poveste de dragoste desprinsă parcă din filme. Cei doi și-au unit destinele în Statele Unite ale Americii, pe vremea când fotbalistul juca în MLS pentru New York City FC. Alex și Alesia Mitriță au împreună doi copii, pe Ava Maria și pe Aris Mina.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow