„Mi-am botezat copilul Vladimir, după Putin!”. Pe cine vrea George Simion în fruntea sportului românesc

Fosta atletă Monica Iagăr, fostă campioană europeană la săritura în înălțime, este deputat AUR și ar putea prelua conducerea sportului românesc

May 5, 2025 - 14:30
 0  1
„Mi-am botezat copilul Vladimir, după Putin!”. Pe cine vrea George Simion în fruntea sportului românesc

Victoria categorică obținută de George Simion, în primul tur al alegerilor prezidențiale, deschide noi scenarii politice. Iar unele dintre ele au legătură și cu sportul românesc. În cazul în care candidatul AUR câștigă și în turul al doilea, anunțele reforme vizate de acesta vor cuprinde și sportul. Acolo unde, șefă este în acest moment Elisabeta Lipă.

Elisabeta Lipă este deputat PSD

Fosta canotoare e deputat PSD și vicepreședinte la Comisia pentru Sport și Tineret. Schimbarea polilor politici din România va aduce după sine și o modificare la vârf în sportul românesc. Acolo unde cele mai mari șanse de ascensiune le are o fostă atletă, din tabăra AUR.

Este vorba despre Monica Iagăr, campioană europeană la săritura în înălțime, în 1998. Fosta atletă, acum în vârstă de 51 de ani, a câștigat un mandat de deputat la alegerile parlamentare de anul trecut.

Iagăr este deputat de Satu Mare, zonă din care se trage, fiind născută la Sighetul Marmației. Ea a condus CS Dinamo în perioada noiembrie 2016 – septembrie 2017, după care a ieșit la pensie. La vârsta de 44 de ani.

A elaborat un plan AUR pentru sport

Aceasta a fost nominalizată anul trecut de George Simion în planul său de guvernare. Iagăr, care a fost căsătorită cu prezentatorul TV, Cosmin Cernat, a contribuit la elaborarea unui plan AUR pentru sport.

Acesta conține un punct în care sportivii ar urma să încheie contracte de finanțare, dar cu penalități. În sensul că vor fi nevoiți să dea înapoi un procent de până la 30 la sută dacă nu obțin rezultatele așteptate.

Monic Iagăr are trei copii. Două fete din căsnicia cu Cosmin Cernat și un băiat din mariajul cu Cristi Neacșu. Acesta din urmă are 6 ani și a venit în urma fertilizării în vitro. El are trei prenume: Efrem Vladimir Daryus.

Și-a botezat băiatul Vladimir, după Putin

Monica Iagăr a dezvăluit în podcastul „La feminin”, de la Gazeta Sporturilor, opțiunile sale. ”Efremică fără frică. Vine de la Sfântul Efrem cel Nou, pentru că l-am vrut și pentru că în momentul când făceam FIV-uri (n.r. fertilizare in vitro) se prindeau sau nu se prindeau. M-am rugat la Sfântul Efrem și am zis că dacă îmi dă un băiat i-l și duc, ceea ce am și făcut imediat după botez, și îi și pun numele Efrem. Și așa se numește. Îl cheamă Efrem după Sfântul Efrem.

Îl cheamă Vladimir după Vladimir Putin. Și îl cheamă Daryus, pentru că îmi trebuia un nume cu Y, pentru că și fetele au Maya cu Y, Ayana cu Y și le-am spus fetelor „Găsiți-i un nume în care să-i puneți Y” și am spus Daryus cu Y”, a povestit Monica Iagăr.

Ea și-a lăudat fiul pentru calitățile lui sportive. „E dinamic. Bombă! Ar putea să facă orice sport. Cu motricitatea te naști. El se dă peste cap singur. Are saltea în casă. A învățat primii pași în sală, pe tatami. Deci s-a născut într-o sală de sport. Și mai tot timpul a fost după noi. El nu a avut bonă. Pentru el orice înseamnă sport, să sară, să se dea peste cap, să se arunce…, a spus deputata AUR.

Acuze către politicienii care s-au folosit de imaginea sportivilor

Înaintea alegerilor din acest weekend, Monica Iagăr și-a manifestat susținerea cetegorică față de George Simion.

De ce NOI, oamenii din SPORT, votăm GEORGE SIMION

Mai sunt câteva zile până la alegerile prezidențiale. Alegeri care trebuie să redea românilor speranța, demnitatea și respectul. Alegeri care trebuie să scoată România din mâinile unui SISTEM corupt format din PSD, PNL, UDMR și USR — partidele care au furat alegerile din decembrie și care au distrus nu doar politica, ci și SPORTUL ROMÂNESC.

De ani de zile, acești politicieni de carton s-au folosit de sportivi doar în poze, în campanii și în parade ipocrite. Iar astăzi, după ce au desființat un minister al sportului, au transformat visul a zeci de mii de tineri într-un coșmar. Sportul românesc a fost abandonat. Umilit. Lăsat fără direcție, fără investiții, fără viziune.

Dar noi NU uităm.

Nu uităm cum acești politicieni au închis ușile în fața campionilor noștri. Nu uităm cum au tăiat finanțările, au distrus baze sportive și au transformat performanța în supraviețuire. Nu uităm cum ne-au mințit și cum ne-au vândut iluzii.

Simion ar face din sport o prioritate națională

Astăzi, spunem STOP! Astăzi, alegem SCHIMBAREA.

George Simion este singurul candidat care a demonstrat că îi pasă de oameni, de valorile naționale, de sportivii care au ridicat tricolorul pe cele mai înalte podiumuri ale lumii.

Nu ne mai cumpără nimeni cu promisiuni ieftine. Nu mai credem în candidații sistemului, cei care își amintesc de sport doar când vor voturi.

Noi suntem sportivi. Suntem antrenori. Suntem părinți de campioni. Suntem o comunitate care nu acceptă să fie tratată cu dispreț.

Noi votăm George Simion. Pentru că sportul trebuie să redevină PRIORITATE NAȚIONALĂ. Pentru că România merită conducători care nu vând țara și nu îngenunchează în fața mafiei politice.

Pe 4 mai, sportul românesc intră în teren. Și nu jucăm în apărare. Atacăm frontal un sistem care a distrus tot.

SPORTIVII VOTEAZĂ GEORGE SIMION!
PENTRU O ROMÂNIE CARE NU ÎȘI UITĂ CAMPIOANII!
PENTRU UN VIITOR ÎN CARE SPORTUL CONTEAZĂ”, s scris ea pe Facebook.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow