„Mi se mărea ficatul”. Proiectul la care Pepe a fost nevoit să renunțe. Prezentatorul Te cunosc de undeva, dezvăluiri de culise: „E greu să ții pasul”

Pepe, prezentatorul show-ului Te cunosc de undeva de la Antena 1, dezvăluie de ce a pus pauză unui proiect cu care a făcut furori.

Jun 18, 2025 - 17:30
 0  0
„Mi se mărea ficatul”. Proiectul la care Pepe a fost nevoit să renunțe. Prezentatorul Te cunosc de undeva, dezvăluiri de culise: „E greu să ții pasul”

Pepe a făcut ravagii cu unul din proiectele sale din afara televiziunii, însă, la un moment dat, artistul nu s-a mai ocupat deloc de el. În exclusivitate pentru FANATIK, prezentatorul Te cunosc de undeva dezvăluie de ce a renunțat la produsul său de succes… cel puțin deocamdată!

Pepe a pus pe pauză un proiect de succes din cauza ficatului! Prezentatorul Te cunosc de undeva, confesiuni tari

În perioada pandemiei de coronavirus, atunci când toată lumea era închisă în casă, fiind declanșată stare de urgență la nivel național, Pepe le-a ținut companie oamenilor cu un podcast cu care a avut mare succes: „Bar Online”.

Cântărețul de muzică latino avea invitați care mai de care mai interesanți, iar în show-ul său difuzat pe YouTube, până târziu în noapte, în direct, nu se consumau nici fresh-uri de fructe și nici apă plată. Ăsta e și motivul pentru care Pepe a pus pauză proiectului său, căci și-a dat seama că unele lucruri trebuie făcute cu limită, mai ales când te înhami la un sport interzis minorilor sub 18 ani unde Serghei Mizil este campion.

„E cam greu să o comiți săptămânal”

„Barul online e la locul lui, îți dai seama. Problema e că nu l-am mai promovat și nu l-am mai făcut, pentru că mi se mărea ficatul. Mi se mărea ficatul dacă îl mai făceam (n. red.: râde). Adică… În toată pandemia când n-am avut treabă, nu aveam concerte, mi-am făcut de treabă. El a prins foarte bine, dar e foarte greu să ții pasul, cu oricine, nu doar cu Serghei (n. red.: Mizil, unul dintre invitații podcastului lui Pepe care făcea furori în live-uri cu poveștile sale spuse la șpriț), pentru că asta însemna bar online, nu puteai să bei apă plată.

E cam greu să o comiți săptămânal, așa, sau o dată la două-trei zile. Atunci ne permitea timpul în pandemie, după care chiar nu se justifica. Aș putea să îl refac oricând, lumea așteaptă, dar uită-te și tu câtă treabă avem, câtă lume e aici și cât de colorată (n. red.: a precizat Pepe, ”interpelat” recent la evenimentul Viva Party)”, a declarat Pepe, pentru FANATIK.

Cât de apropiat e de Serghei Mizil: „Avem cercuri diferite”

Muzicianul a vorbit și despre legătura sa specială cu Serghei Mizil, despre care ne-a spus că îl respectă fantastic pentru toate lucrurile pe care le-a trăit, multe din poveștile sale, expuse la Bar Online, devenind virale. Vedeta Antenei 1 ne-a zis, pe de altă parte, că nu se poate considera un prieten foarte bun cu Serghei, în sensul că nu se văd zi de zi, căci frecventează alte cercuri, dar atunci când se văd o fac lată împreună.

„Nu aș putea să spun că sunt chiar așa prieten bun cu Serghei, e mult mai în vârstă decât mine, e mult mai prieten cu tata. Dar îl respect foarte mult și el pe mine, dar ne putem considera și prieteni, avem cercuri diferite, dar când ne vedem undeva ne salutăm, bem, râdem, glumim”, ne-a mai spus Pepe.

Artistul a vorbit și despre cum e să fie tată de băiat, fiul său, Pepe Junior (3 anișori) surprinzându-l pe zi ce trece. Din mărturisirea făcută de cântăreț pentru FANATIK reiese că micuțul îi cam seamănă, căci e pasionat de cântat și dansat și, de ceva vreme încoace, înoată singur, iar de asta e extrem de mândru.

Juniorul lui Pepe, mândria familiei: „Înoată singur la vârsta lui”

„Juniorul e bine. E super băiat. Îmi place de el de mor. Îmi place cum crește și cum evoluează. Descoperă lumea în fiecare zi, cântă, dansează, merge la antrenamente, înoată singur la vârsta lui. E un copil super descurcăreț și independent. Sunt tare mândru de el”, a completat Pepe.

În final, prezentatorul Te cunosc de undeva ne-a spus și care au fost preferații lui din sezonul care s-a încheiat de curând. Cantautorul a spus că l-au impresionat mai toți participanții, căci de la o ediție la alta fiecare a reușit să surprindă. De departe, însă, cei care l-au lăsat cu gura căscată pe artist au fost fix câștigătorii: Mark Stam și Cristian Porcari.

„Să știi că fiecare pereche de concurenți în parte a avut ceva interesant. Cred că cei care au câștigat sezonul, Mark și Cristian au meritat cu întru totul, dar au avut momente speciale fiecare în parte. Eu consider că fiecare ediție în parte ar putea să se numească o finală. Și atunci e cam greu să spun care sunt preferații mei, chiar dacă acum nu mai sunt prezentator, căci sezonul e încheiat și aș putea să mă pronunț fără să țin cont de postura asta”, a încheiat Pepe.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow