Militari răniți în urma unei explozii, în poligonul din Bistrița-Năsăud. Unul dintre ei a ajuns pe masa de operație

Doi militari au fost răniți în timp ce participau la un exercițiu de distrugere de muniție reală. Deși se efectua într-un mediu controlat, cei doi au ajuns la spital cu răni

Mar 19, 2025 - 18:30
 0  2
Militari răniți în urma unei explozii, în poligonul din Bistrița-Năsăud. Unul dintre ei a ajuns pe masa de operație

Un exercițiu s-a terminat la spital pentru doi militari. Aceștia încercau să distrugă muniție reală, într-un poligon din județul Bistrița-Năsăud, însă au suferit răni. Unul dintre ei a ajuns pe masa de operație.

Militari răniți în urma unei deflagrații

Incidentul a avut loc joi, 19 martie, în jurul orei 11, în poligonul Dolea, din județul Bistrița Năsăud. Doi militari au ajuns la spital după ce încărăctura pirotehnică s-a declanșat accidental.

Cei doi fac parte din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și participau la un exercițiu de distrugere de muniție reală, într-un mediu controlat.

„Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au fost răniți miercuri, 19 martie, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, județul Bistrița-Năsăud, în urma declanșării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la un exercițiu de distrugere de muniție reală în mediu controlat”, transmit reprezentanții MApN.

Imediat, la fața locului li s-a acordat primul ajutor. În scurt timp, aceștia au fost transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, iar starea lor este stabilă. Incidentul este cercetat de o comisie numită de conducerea unității și de Parchetul Militar Cluj, a menționat sursa citată.

De asemenea, unul dintre militari a părăsit deja unitatea medicală, cu un plan de tratament. În același timp, colegul său a ajuns pe masa de operație. I se efectuează o intervenție chirurgicală la o mână, conform bistriteanul.ro.

Elevi răniți în Poligonul Militar Goranu

În decembrie 2024 a avut loc un incident asemănător. Explozia s-a produs în timpul unor activități desfășurate de angajații MApN, alături de elevii Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri ai Forțelor Terestre ”Basarab I” din Pitești.

Deflagrația a avut loc din cauza detonării electrice a unei capse. Un ofițer MApN și patru elevi au suferit leziuni la nivelul feței și al membrelor superioare. Toate persoanele rănite au ajuns la spital, însă medicii au susținut că victimele erau conștiente și cooperate.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow