Ministrul Justiției are probleme cu Poliția. Ce se întâmplă cu dosarul lui Radu Marinescu

Radu Marinescu, ministru al Justiției, a fost sancționat contravențional de Poliția Craiova, dar a formulat plângere împotriva procesului verbal.

Sep 9, 2025 - 13:30
 0  2
Ministrul Justiției are probleme cu Poliția. Ce se întâmplă cu dosarul lui Radu Marinescu

Avocatul Radu Marinescu (PSD) a fost ales deputat pentru legislatura 2024-2028, iar în decembrie 2024 a fost numit ministru al Justiției în Guvernul Marcel Ciolacu 2. În iunie 2025, Marinescu a fost reconfirmat în funcție și în Guvernul Ilie Bolojan. El a abordat problema tăierii pensiilor speciale și a menționat că pensia de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de ultimul salariu încasat.

Radu Marinescu a condus în localitate cu 103 km/h

Radu Marinescu a mai completat că pensia nu poate să depășească salariul net în plată și că obiectivul nu ar trebui să fie tăierea pensiilor speciale, ci creșterea vârstei de pensionare în cazul magistraților. Marinescu a mai spus că, dacă ne dorim o reformă în ceea ce priveşte statutul magistratului, aceasta trebuie făcută în acord cu Uniunea Europeană, pentru că în PNRR avem unul dintre jaloanele care ne-a permis să atragem fonduri.

Numele lui Radu Marinescu, care are domiciliul la Craiova, apare ca petent într-un dosar înregistrat pe 19 aprilie 2024 la Judecătoria Craiova, în timp ce intimat figurează IPJ Dolj-Poliția Municipiului Craiova, conform datelor consultate de FANATIK pe portalul instanțelor de judecată. Marinescu a formulat plângere contravenţională împotriva procesului verbal de contravenţie prin care a solicitat admiterea cererii, anularea procesului verbal de contravenţie şi pe cale de consecinţă anularea sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere.

În susţinerea plângerii, Radu Marinescu a arătat că, la data de 7.04.2024, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz (care figurează în declarația sa de avere) a fost oprit în trafic de un agent de poliție care i-a reproşat faptul că ar fi depăşit viteza maximă admisă, motiv pentru care a fost sancţionat cu avertisment, suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile și reținerea permisului de conducere. A afirmat că regula de circulaţie nu a fost încălcată, explicându-i agentului de circulaţie faptul că nu a circulat cu viteza specificată, motiv pentru care a consemnat în procesul verbal faptul că are obiecţii.

S-a reţinut în procesul-verbal că Radu Marinescu ar fi depăşit limita maximă admisă, nespecificându-se însă locul sau cel puţin sectorul de drum unde s-ar fi comis presupusa contravenţie şi neindividualizându-se locul şi sectorul de drum pe care Marinescu ar fi condus cu viteza de 103 km la oră, din moment ce str. Calea Bucureşti are limitări de viteză de 50 km, respectiv 90 km (pe această stradă existând şi drum naţional), nerezultând astfel cu claritate unde, în ce localitate, deoarece strada este pe o porţiune întinsă şi acoperă mai multe localităţi.

Radu Marinescu a susținut că instanţa nu poate verifica unde s-a petrecut fapta

Radu Marinescu a arătat că, prin neindicarea locului săvârşirii faptei, procesului verbal îi lipseşte menţiunea locului săvârşirii contravenţiei, acesta neputând fi stabilit în mod cert şi fără dubiu, în condiţiile în care instanţa nu poate verifica unde s-a petrecut fapta şi care este sectorul de drum pe care se pretinde că este săvârşită contravenţia. El a menționat că, ținând cont de de faptul că în cuprinsul procesului verbal nu a fost indicat în mod corespunzător locul săvârşirii contravenţiei de către Poliția Craiova, această omisiune este de natură să îi aducă o vătămare, iar înlăturarea acestei vătămări nu este posibilă decât prin anularea procesului verbal, instanţa neavând posibilitatea de a stabili dacă a existat sau nu pe sectorul de drum respectiv o limitare de viteză sau dacă depăşirea vitezei maxime admisă s-a făcut cu mai mult de 50 km/h.

De asemenea, Radu Marinescu a specificat că nu există concordanţă între persoana care a întocmit procesul verbal şi persoana care a constatat săvârşirea pretinsei contravenții în condiţiile în care a fost oprit ulterior de un echipaj de poliţie. Instanța a arătat că Radu Marinescu a fost sancționat contravențional de către un agent constatator din cadrul IPJ Dolj – Poliția Municipiului Craiova – Biroul Rutier cu sancțiunea principală a avertismentului și sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile începând cu data de 23.04.2024, reținându-se în fapt că, la data de 07.04.2024, ora 16:32, a condus autoturismul marca Mercedes-Benz cu 103 km/h, viteză înregistrată de aparatul radar Trucam TC011259 pe un sector de drum cu limita de viteză de 50 km/h, şi, totodată, nu a avut asupra sa actul de identitate.

Poliția Craiova a menționat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor a fost întocmit în prezenţa contravenientului Radu Marinescu şi a fost semnat de către acesta. Instanţa a reţinut că, din cuprinsul procesul verbal contestat, reiese faptul că agentul constatator a menţionat la rubrica locul săvârșirii contravenției „Calea Bucureşti”, consemnând în descrierea faptei că petentul a condus autoturismul marca Mercedes-Benz şi a fost filmat şi înregistrat cu aparatul radar Trucam TC011259 circulând cu viteza de 103 km/h, în localitate (+53 km/h), precum şi că nu a avut asupra sa actul de identitate. Astfel, din descrierea făcută de agentul constatator rezultă că petentul a condus un autoturism în interiorul localității, iar pentru reţinerea contravenţiei prevăzute şi sancţionate, pentru o faptă săvârşită în localitate, nu este necesar a fi indicat în actul sancţionator kilometrul sectorului de drum, fiind suficient a se indica localitatea în care a fost săvârşită.

Radu Marinescu a pierdut procesul cu Poliția, dar a formulat apel

În ceea ce priveşte criticile lui Radu Marinescu cu privire la neindividualizarea locului şi a sectorului de drum, str. Calea Bucureşti având limitări de viteză de 50 km/h, respectiv 90 km/h, instanţa a reţinut că din adresa emisă de DRDP Craiova la solicitarea instanţei, rezultă că pe strada Calea Bucureşti, la data de 07.04.2024, pe ambele sensuri de mers, limita de viteză era de 50 km/h şi nu se efectuau în zona respectivă lucrări care să determine modificarea limitei de viteză. Prin urmare, sub aspectul legalităţii, instanţa a constatat că procesul-verbal de contravenţie este încheiat cu respectarea cerinţelor legale din punctul de vedere al formei sale. În dosar se mai arată că, prin formularea prezentei acţiuni în justiţie, petentul Radu Marinescu a avut posibilitatea de a se apăra şi de a solicita administrarea de probe care să dovedească netemeinicia procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, acesta susţinând că nu a fost încălcată norma de circulaţie, contestând viteza de 103 km/h.

Instanţa a menționat că va înlătura apărarea petentului privind dubiul referitor la locul săvârşirii contravenţiei constând în faptul că în cuprinsul planşei fotografice şi în înregistrarea video este menţionat din eroare numele străzii „Calea Severinului”, iar în procesul-verbal „Calea Bucureşti”, atâta timp cât în planşa foto şi în înregistrarea video sunt înscrise coordonatele GPS reţinute de aparatul radar la ora 16:32:33, coordonate ce corespund străzii „Calea Bucureşti”, în zona Ştrandului Hanul Doctorului (aspect verificat de instanţă din oficiu pe pagina de internet Google Maps), se arată în dosarul consultat de FANATIK. Astfel, instanţa a constatat că locul săvârşirii contravenţiei a fost consemnat în mod corect ca fiind Calea Bucureşti.

Mai mult, instanţa a reţinut că limita maximă de viteză admisă, respectiv de 50km/h, nu s-ar modifica în situaţia săvârşirii faptei pe strada Calea Severinului, fiind de notorietate că aceasta este limita maximă de viteză atât pe strada Calea Severinului, cât şi pe strada Calea Bucureşti. În cauza de faţă, cu privire la fapta de depăşire cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, reţinută în sarcina petentei, instanţa a constatat că cele consemnate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei sunt dovedite prin înregistrarea video pe suport optic depusă la dosar care face suficientă dovadă a faptului că petentul, la data de 07.04.2024, a condus autoturismul cu viteza de 103 km/h în localitate, distingându-se în mod clar numărul de înmatriculare al autoturismului. Pe 19 februarie 2025, Judecătoria Craiova a respins plângerea lui Radu Marinescu. Acesta a formulat apel, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Dolj, următorul termen fiind programat pe 12 noiembrie 2025.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow