Minut de reculegere în memoria lui Emeric Ienei în Basel – FCSB! Cum l-a prezentat UEFA pe fostul antrenor
Înainte de Basel - FCSB a existat un moment de reculegere în memoria lui Emeric Ienei. Cum a fost prezentat fostul antrenor al Stelei de cei de la UEFA.
Emeric Ienei s-a stins miercuri, la vârsta de 88 de ani din cauza unei comoţii cerebrale. Este primul antrenor care a câştigat Cupa Campionilor Europeni cu o echipă din Europa de Est, Steaua, în 1986.
Cum l-a prezentat UEFA pe Emeric Ienei înainte de Basel – FCSB
Înainte de Basel – FCSB a fost ţinut un moment de reculegere în memoria legendarului antrenor. UEFA a fost de acord cu acest gest la cererea roş-albaştrilor. Iar pe stadionul din Basel a fost linişte mormântală, momentul fiind respectat de absolut toată lumea.
Surprinde însă modul în care UEFA l-a prezentat pe Emeric Ienei, drept „fostul antrenor al FCSB”, în contextul în care pe site-ul UEFA au apărut schimbări în ultima vreme şi FCSB nu mai apare în dreptul câştigătoarei Cupei Campionilor din 1986.
Ce a spus Mihai Lixandru despre iniţiativa UEFA
Mihai Lixandru a declarat înaintea meciului dintre Basel şi FCSB că se bucură de faptul că UEFA a fost de acord cu demersul campioanei României, care evoluează şi cu banderole negre la această întâlnire:
„Sunt bucuros de faptul că UEFA ne-a acceptat cererea pentru a-l comemora pe domnul Emeric Ienei, unul dintre antrenorii de legendă ai Stelei”, a declarat mijlocaşul la Digisport, înainte de meci.
UEFA, omagiu în memoria lui Emeric Ienei
UEFA i-a adus un omagiu lui Emeric Ienei, care s-a stins pe 5 noiembrie. Forul european a amintit de câştigarea Cupei Campionilor de către antrenorul Stelei, dar şi despre mandatele de selecţioner:
„Cea mai mare realizare a sa a venit din postura de antrenor al Stelei București, pe care a condus-o spre câștigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986 – prima pentru un club din estul Europei – învingând-o pe Barcelona la lovituri de departajare după ce scorul a fost 0-0 după timpul regulamentar și prelungiri.
În mai multe mandate la echipă, el a câștigat șase campionate ale României și patru Cupe ale României. În primele sale două mandate pe banca echipei naționale a României, Ienei i-a condus pe tricolori la primul turneu al unei Cupe Mondiale după 20 de ani de absență, devenind primul antrenor ce a depășit faza grupelor alături de România, în 1990, când au întâlnit Italia în optimi.
Asumându-și din nou rolul de selecționer în 2000, Ienei a obținut cu România prima victorie a echipei la un turneu final al Campionatului European, cu 3-2 împotriva Angliei”, se arată pe site-ul oficial al forului european”.
- 88 de ani a trăit Emeric Ienei
- 1986 este anul în care Steaua a câştigat Cupa Campionilor
Care este reacția ta?