Mircea Lucescu a decis în dimineața meciului primul 11 al României cu Austria. Se schimbă sistemul și atacăm cu Bîrligea și Drăguș. Exclusiv
Mircea Lucescu a luat ultimele decizii legate de primul 11 pe care îl va trimite în teren sâmbătă seară, contra Austriei. Moldovan revine între buturi, în locul lui Niță, iar Bîrligea va fi și el titular.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/antrenament-romania-meci-austria-6062025-scaled-e1749297067479.jpg?#)
Mircea Lucescu a avut mai multe dileme înaintea jocului de la Viena, contra Austriei, programat sâmbătă de la ora 21:45. O partidă crucială pentru șansele „tricolorilor” de a obține calificarea la Campionatul Mondial din 2026.
Mircea Lucescu a decis în dimineața meciului primul 11 al României cu Austria. Bîrligea și Drăguș sunt titulari în noul sistem al selecționerului
Mircea Lucescu va miza pe un sistem 4-2-3-1 la Viena. Vîrf împins va fi Daniel Bîrligea, iar jucătorul celor de la FCSB va fi susținut de o tripletă formată din Man, Stanciu și Drăguș, informații dezvăluite încă de joi de FANATIK.
Valentin Mihăilă nu a fost oprit în lotul de 23, astfel că nu va fi o soluție la jocul contra Austriei. De asemenea, nu vor lua loc pe bancă nici Ionuț Nedelcearu și Raul Opruț.
Primul 11 ales de Mircea Lucescu pentru Austria – România: Moldovan – Rațiu, Popescu, Burcă, Bancu – Chiricheș, R. Marin – Man, Stanciu, Drăguș – Bîrligea.
Una dintre marile dileme ale lui Mircea Lucescu a fost legată de postul de portar. A decis în cele din urmă să îl folosească pe Horațiu Moldovan în poartă, în locul lui Florin Niță, cel care a greșit la golul pe care „tricolorii” l-au încasat de la Bosnia și Herțegovina, în debutul campaniei.
Două decizii de ultim moment luate de Mircea Lucescu: Horațiu Moldovan revine între buturi, Răzvan Marin alături de Chiricheș la închidere
Nu au existat dubii pentru Mircea Lucescu nici în privința liniei de fund, mai ales că soluțiile nu sunt deloc multe în acest compartiment, din cauza problemelor de lot. Astfel, în centru vor juca Mihai Popescu și Ovidiu Burcă, iar Rațiu și Bancu vor fi în benzi.
Mircea Lucescu a fost de asemenea hotărât să mizeze pe Vlad Chiricheș ca închizător, iar singura dilemă din acest punct de vedere era care dintre Marini va fi titularizat alături de fotbalistul de la FCSB. În cele din urmă, selecționerul va merge pe mâna lui Răzvan Marin, iar Marius Marin va începe ca rezervă.
România a ratat startul în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, după 0-1 pe propriul teren cu Bosnia Herțegovina. „Tricolorii” au reușit apoi să bifeze 3 puncte obligatorii în deplasarea din San Marino, scor 5-1. Austria este la primul meci în această ediție a preliminariilor.
Care este reacția ta?






