Mircea Lucescu, decizie a doua zi după România – Cipru! Le-a transmis tuturor celor din staff. Exclusiv

Mircea Lucescu nu intră în vacanţă după România - Cipru. FANATIK a aflat că selecţionerul va pleca imediat la Bratislava, pentru a-i vedea la lucru pe "tricolorii mici" la Euro.

Jun 11, 2025 - 11:30
 0  0
Mircea Lucescu, decizie a doua zi după România – Cipru! Le-a transmis tuturor celor din staff. Exclusiv

Naţionala României U21 debutează miecuri, de la ora 22:00, la Campionatul European din Slovacia. „Tricolorii mici” vor juca împotriva Italiei, în prima partidă de la turneul final.

Mircea Lucescu, decizie a doua zi după România – Cipru!

Din informaţiile FANATIK, Mircea Lucescu va face deplasarea la turneul final imediat după România – Cipru. Selecţionerul va pleca la Bratislava şi miercuri seara va fi în tribunele arenei din Trnava.

Este încă o dovadă de cât de implicat este selecţionerul echipei naţionale în ceea ce priveşte fotbalul. Dacă fotbaliştii de la seniori vor intra în vacanţă, „Il Luce” va merge să-i vadă la lucru pe „tricolorii” mici.

Răzvan Burleanu şi Mihai Stoichiţă ajung miercuri la Bratislava

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi directorul tehnic, Mihai Stoichiţă, vor pleca la Bratislava miercuri dimineaţa şi vor rămâne alături de naţionala U21 până la finalul turneului.

România are o grupă dificilă la Euro U21. „Tricolorii mici” joacă miercuri, de la ora 22:00, împotriva Italiei, apoi sâmbătă cu Spania (ora 19:00), respectiv marţi cu naţionala ţării gazdă (ora 22:00).

Obiectiv: calificarea din grupă!

Pentru România este al patrulea turneu final european consecutiv la care participă. Cea mai bună performanţă a fost obţinută în 2019 când „tricolorii mici” conduşi de Mirel Rădoi au ajuns până în semifinalele competiţiei.

Obiectivul formaţiei lui Daniel Pancu este ieşirea din grupă. Mai departe se califică primele două clasate ale grupei, favorite fiind Spania (campioana en-titre) şi Italia.

Lotul final de 23 de jucători al României pentru Euro U21:

  • Portari: Răzvan Sava (Udinese / Italia), Otto Hindrich (CFR Cluj), Vlad Rafailă (US Lecce / Italia);
  • Fundaşi: Dan Sîrbu (Farul Constanța), Tony Strata (AC Ajaccio / Franța), Cristian Ignat (FC Rapid 1923), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ümit Akdağ (Toulouse FC / Franța), Matei Ilie (CFR Cluj), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Costin Amzăr (Al Nasr / Emiratele Arabe Unite);
  • Mijlocaşi: Cătălin Vulturar (FC Rapid 1923), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia), Marius Corbu (APOEL Nicosia / Cipru), Cristian Mihai (Dinamo), Constantin Grameni (FC Rapid 1923), Rareș Ilie (US Catanzaro / Italia), Octavian Popescu (FCSB), Ianis Stoica (FC Hermannstadt), Zoran Mitrov (FC Botoșani);
  • Atacanţi: Louis Munteanu (CFR Cluj), Vladislav Blănuță (Universitatea Cluj), Rareș Burnete (US Lecce / Italia).

Iniţial, pentru stagiul de pregătire din Austria, Daniel Pancu a convocat un lot de 26 de jucători. Aşa cum FANATIK a anunţat în exclusivitate, Ştefan Baiaram, Mario Tudose şi Cătălin Cîrjan nu au prins lotul final.

  • 79 de ani are Daniel Pancu
  • 4 calificări consecutive are România la Euro U21

5.45 este cota SUPERBET pentru pariul „egalitate în ambele reprize” la meciul Italia U21 – România U21

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow