Mircea Rednic, prezentat oficial la Standard Liege. Primele cuvinte ale antrenorului român la revenirea în Belgia
Mircea Rednic a revenit după 12 ani pe banca belgienilor de la Standard Liege, iar joi a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă.
FANATIK a anunțat în exclusivitate faptul că Mircea Rednic a acceptat să devină antrenorul celor de la Standard Liege, iar tehnicianul în vârstă de 63 de ani a semnat un contract valabil pe două sezoane cu gruparea din Belgia.
Mircea Rednic, după ce a fost prezentat oficial de Standard Liege: „Am promis că mă voi întoarce”
La puțin timp după despărțirea de UTA, Mircea Rednic a dat o lovitură importantă și a semnat cu Standard Liege, una dintre cele mai importante echipe din campionatul Belgiei.
Instalat de puțin timp la cârma echipei care a terminat sezonul pe locul 12, Rednic a trecut deja la fapte și este gata să întărească gruparea belgiană. FANATIK a anunțat faptul că antrenorul român l-a convins pe Josue Homawoo să semneze cu Standard Liege.
În cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o joi, Mircea Rednic a vorbit despre discuția pe care a avut-o cu directorul sportiv Marc Wilmots și despre cât de mult a evoluat clubul față de precedenta sa aventură.
Tehnicianul român a mai pregătit-o pe Standard Liege în perioada octombrie 2012 – iunie 2023, însă le-a mai antrenat în Belgia pe KAA Gent, respectiv Royal Excel Mouscron.
„Am promis că mă voi întoarce. Ultima dată când am venit, am obţinut rezultate bune şi am reuşit să formăm o echipă care avea ambiţia şi dorinţa de a câştiga meciuri. Chiar şi în sezonul următor, acest grup a luptat pentru titlu.
Trebuie să fii ambiţios, trebuie să ai spiritul lui Standard, la fiecare exerciţiu de la antrenament. Asta ne-a lipsit în ultimii ani, nu este o critică, dar ştiu ce cer suporterii. Le-am spus, de asemenea, jucătorilor: aveţi un mare respect pentru fanii noştri, puneţi-vă în locul lor.
Când am ajuns în 2012, a fost un moment delicat, atât în cadrul lotului, cât şi între conducere şi suporteri. Obiectivul cu Duchatelet (n. r. patronul de atunci al clubului) era să nu retrogradăm. Nimeni nu credea că pot face mai mult. Dar aveam un nucleu foarte bun, cu jucători experimentaţi şi tineri precum Mpoku, Batshuayi, Arslanagic”.
Mircea Rednic: „Există mai multă calitate şi mai mulţi bani decât la prima mea experienţă”
„Lotul? Un antrenor nu ar trebui să fie niciodată mulţumit cu lotul său, dar eu sunt. Eu şi Marc (n. r. Wilmots, directorul sportiv al clubului) vom avea nişte surprize plăcute. Discutăm şi lucrăm împreună pentru a ne da seama unde avem nevoie de concurenţă. Concurenţa dă valoare echipei. Deocamdată, ne descurcăm bine şi sunt sigur că vom avea nişte surprize plăcute în zilele următoare.
Există cluburi noi, precum Union, care au investit bine. Brugge şi Anderlecht, mai ales Brugge, care are succes la nivel european. Există mai multă calitate şi mai mulţi bani decât la prima mea experienţă. Pe vremea mea, am angajat jucători tineri pe care nimeni nu îi cunoştea, precum Michy (n. r. Batshuayi).
Îmi place să lucrez cu tineri şi să le dau o şansă dacă o merită. Campionatul Belgiei înseamnă un fotbal fizic care cere o agresivitate sănătoasă. Încerc să introduc un joc de posesie care ne-a lipsit sezonul trecut. E normal ca adversarul să alerge când ai mingea. Trebuie să ne menţinem elementele de bază şi să ne îmbunătăţim sistemul de atac pentru a aduce mai mulţi jucători în careu.
Am văzut articole care spuneau că Rednic era gata să vină pe jos sau cu bicicleta. Când m-a sunat Marc, am fost foarte bucuros pentru că mă simt bine aici. I-am explicat imediat ce îmi doresc. Am vorbit despre performanţă mai presus de toate. Asta e ceea ce trebuie”, a concluzionat Mircea Rednic, în cadrul conferinței de presă.
Care este reacția ta?