Moment emoționant la CFR Cluj – FCSB! Ce s-a întâmplat înainte de startul meciului. Foto
Oficialii celor două formații au luat decizia de a ține un moment de reculegere în memoria medicului Radu Paligora, cel care a încetat din viață la vârsta de 50 de ani.
CFR Cluj și FCSB au suferit o pierdere cumplită în ziua în care cele două formații dispută ultimul meci al sezonului. Medicul Radu Paligora, cel care a fost în staff-ul campioanei timp de 10 ani și care a lucrat și la clubul din Gruia, a murit la vârsta de 50 de ani.
Moment special de reculegere în memoria lui Radu Paligora
Fotbalul românesc a fost zguduit vineri dimineață de vestea dispariției lui Radu Paligora, cel care a ocupat funcția de medic în staff-ul celor de la FCSB pentru o perioadă de zece ani.
La meciul din Gruia, dintre CFR Cluj și FCSB, cel care practic închide sezonul pentru ambele formații, s-a ținut un moment emoționant de reculegere în memoria acestuia.
Jucătorii celor două echipe au purtat tricouri speciale de culoare neagră, iar imaginea medicului a fost afișată pe monitorul de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

Radu Paligora s-a luptat ani buni cu o boală necruțătoare, mai exact un cancer pulmonar, care i-a dat mari bătăi de cap și care, în cele din urmă, i-a adus sfârșitul. După perioada petrecută la FCSB, acesta a mai activat pentru Farul Constanța și CFR Cluj.
Dan Petrescu și Cristi Balaj, premiați de fani înainte de CFR Cluj – FCSB
Dan Petrescu și Cristi Balaj au fost premiați înainte de startul partidei dintre CFR Cluj și FCSB. Suporterii ardelenilor le-au acordat celor doi tricouri personalizate pentru „Cel mai bun antrenor din sezonul 2024/25” și „Cel mai bun președinte”.
De asemenea, în startul jocului a mai avut loc un moment special. O fetiță de doar patru ani a intonat imnul celor de la CFR Cluj. Vivi a avut emoții vizibile, dar momentul a fost apreciat de fanii prezenți pe stadion.

O fetiță de 4 ani a cântat imnul CFR-ului
Mihai Stoica, devastat de decesul medicului Radu Paligora
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a fost devastat de decesul medicului Radu Paligora. Oficialul campioanei României a publicat un mesaj emoționant în memoria acestuia.
„De azi dimineață încerc să scriu un mesaj și nu-mi găsesc cuvintele. În ziua în care obișnuiam să-i urez La Mulți Ani fratelui meu Cipanu’ și nu mai am cui, am mai primit o veste tragică.
Medicul Radu Paligora, omul care a fost alături de noi la marile succese ale echipei, cel care a adus buna dispoziție în vestiarul Stelei, s-a mutat la Domnul la numai 50 ani, lăsând în urmă o familie îndurerată, dar și mulți prieteni care vor zâmbi când își vor aminti de energia lui molipsitoare și tonele de glume cu care-i obișnuise chiar și când lupta cu boala se apropia de final.
Rămâi cu bine, Pali. Sincere condoleanțe Mihaelei și lui Mihai. P.S. Da, fotografia e de la ACEL meci. Mi-ai dat calmante și n-am fost atent la ce mi-ai zis…”, a fost mesajul lui Mihai Stoica.
Care este reacția ta?