Momente delicate în „familia Dinamo”! Se luptă pentru viața lui: „Doar o minune îl mai poate salva”

Clipe extrem de dificile pentru un om important de la Dinamo din cea mai neagră perioadă din istoria clubului. A fost internat de urgență în stare critică

Oct 2, 2025 - 18:30
 0  2
Momente delicate în „familia Dinamo”! Se luptă pentru viața lui: „Doar o minune îl mai poate salva”

Justin Maximilian este un fost preot, suporter înfocat al echipei din „Ștefan cel Mare”, lider al DDB Constanța și fost angajat al clubului în rolul de magazioner. Acest ultim rol el l-a ocupat în perioada de după retrogradarea „câinilor” în Liga 2, când la un moment dat se credea chiar că urma ca societatea să intre în faliment. A părăsit această funcție în urmă cu aproximativ doi ani.

Fostul angajat de la Dinamo a fost internat de urgență în stare gravă

Acum, din nefericire, el a ajuns să se lupte pentru viața lui. A suferit un infarct hemoragic în urma unui AVC și a fost internat în regim de urgență în stare extrem de gravă, iar apropiații lui spun că doar o minune îl mai poate salva în acest punct.

„Am primit o veste extrem de tristă în urmă cu două zile. Din păcate, fratele nostru Justin a suferit un AVC și nu ne rămâne acum decât să facem pentru el ce și el a făcut pentru noi, pentru Dinamo, să ne rugăm la Dumnezeu să se întâmple o mică minune și Justin să poată să scape cu viață.

Este prietenul, fratele nostru. A fost o veste care ne-a lovit, și ne-a lovit tare, am încercat să ne păstrăm calmul. Rugăciunile noastre acelui Dumnezeu pe care l-a slujit și iubit atât de mult! Sper să treacă cu bine, să se întâmple o minune. Este într-o situație în care doar o minune îl mai poate salva”, au informat cei de la Radio Dinamo. 

Cine este Justin Maximilian, preotul devenit ultras al lui Dinamo

În 2019 el a renunțat la rolul de preot-stareț și astfel a ieșit din structurile Bisericii Ortodoxe Române. De atunci s-a dedicat exclusiv activității sale din jurul clubului din „Ștefan cel Mare”, ca suporter foarte activ în programul DDB și ca magazioner. Ajunsese la un moment dat să își petreacă tot timpul, inclusiv sărbătorile, la baza de la Săftica și despre el se spune că a fost omul care a renovat din banii săi vestiarele de la cantonamentul „câinilor”.

În plus, un aspect extrem de interesant, el a fost la un moment dat pentru o perioadă chiar și duhovnicul lui Ovidiu Burcă, antrenorul care a reușit să readucă Dinamo în Superliga după doar un sezon petrecut în Liga 2. De altfel, a dezvăluit în urmă cu ceva timp chiar că l-a și sfătuit pe tehnician să accepte oferta dinamoviștilor, chiar dacă era vorba despre un moment extrem de dificil din punct de vedere sportiv, financiar și administrativ.

„I-am spus: «Evident că m-aș bucura enorm ca tu, fiul meu duhovnicesc, să ajungi la Dinamo. Normal că trebuie să mergi». I-am spus din start: «Dinamo nu se refuză. Fie și în Liga 4, Ovidiu, Dinamo nu se refuză! Eu îți spun, în clipa asta, că noi o să promovăm!».

Am fost și la tribuna a doua, am fost și la tribuna 1, cel mai bine m-am simțit în peluză, acolo s-a ridicat adrenalina. Mă mai tapam, mă mai aranjam când mergeam la stadion, am fost la celebrul joc cu Lazio, cu Bilbao și la un meci cu Steaua”, a spus Justin Maximilian, potrivit gsp.ro.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow