Nadia Comăneci, alături de brazilianul Cafu la un eveniment de gală în Spania
Unde a fost prezentă Nadia Comăneci. Fosta mare sportivă va participa luni la Gala Laureus. Cine a fost nominalizat la sportivul anului 2024.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/04/aa-38.jpg?#)
Nadia Comăneci, una dintre cele mai mari sportive pe care le-a dat România în istorie, va participa luni, în a doua zi de Paște, la Gala Laureus. Sâmbătă, ea și-a făcut apariția la un alt eveniment prestigios, acolo unde a fost prezent și fostul mare fotbalist brazilian Cafu.
Nadia Comăneci, prezență de lux la un eveniment din Madrid
Fútbol Más este o organizație internațională non-guvernamentală, care folosește fotbalul ca instrument de incluziune socială, educație și dezvoltare personală pentru copii și tineri din comunități vulnerabile. A fost fondată în Chile, în 2008, și de atunci s-a extins în peste 10 țări din America Latină, Africa și Europa.
La evenimentul de sâmbătă au fost prezente nume uriașe din istoria sportului mondial, precum Cafu, Nadia Comăneci, dar și Nicol David, fostul număr 1 mondial la squash. Tinerii fotbaliști din capitala Spaniei, Madrid, s-au bucurat de prezența acestor superstaruri.
„Cafu, fostul căpitan brazilian, câștigător al Cupei Mondiale, Nicol David, fostul număr 1 mondial la squash, legenda rugby-ului argentinian Hugo Porta și Nadia Comăneci, gimnasta de cinci ori campioană olimpică, au revenit astăzi în arena sportivă, asigurându-se că tinerii din proiectul Fútbol Más din Madrid și-au încheiat sesiunea cu zâmbetul pe buze”, au transmis organizatorii.
Ce a declarat Nadia Comăneci
„Am fost membru al Laureus World Sports Academy încă de la început, acum 25 de ani, și sunt mândră să spun că am vizitat multe dintre programele pe care le-am sprijinit în acest timp.
Fútbol Más este un exemplu strălucit al misiunii Laureus – de a folosi sportul pentru a îmbunătăți viețile tinerilor. Compasiunea și imaginația lor dovedesc că această mișcare este abia la început”, a declarat Nadia Comăneci.
Zeița de la Montreal va fi prezentă și la Gala Laureus, acolo unde se vor acorda premiile pentru sportivul și sportiva anului 2024. Printre nominalizați se numără Carlos Alcaraz (tenis), Mondo Duplantis (atletism), Leon Marchand (natație), Tadej Pogačar (ciclism), Max Verstappen (Formula 1) – la masculin, și Simone Biles (gimnastică), Aitana Bonmatí (fotbal feminin), Sifan Hassan (atletism), Faith Kipyegon (atletism), Sydney McLaughlin-Levrone (atletism), Aryna Sabalenka (tenis) – la feminin.
Care este reacția ta?






