Neluțu Varga, întăriri pentru Mandorlini. A semnat pe 3 ani cu CFR Cluj. Exclusiv

Neluțu Varga i-a pregătit întăriri lui Andrea Mandorlini la CFR Cluj! Fotbalistul a semnat pe 3 ani cu echipa din Gruia după o întreagă „telenovelă”.

Oct 18, 2025 - 15:30
 0  1
Neluțu Varga, întăriri pentru Mandorlini. A semnat pe 3 ani cu CFR Cluj. Exclusiv

Neluțu Varga betonează CFR Cluj pentru următoarele sezoane cu o mutare tare. Din informațiile FANATIK, Alin Fică, mijlocașul care în vara acestui an a fost la un pas de a se transfera la Rapid, a semnat prelungirea contractului cu CFR Cluj.

Neluțu Varga, întăriri pentru Mandorlini la CFR Cluj! Alin Fică a semnat pe 3 ani

Alin Fică, fotbalistul român cotat la 3 milioane de euro de Transfermarkt.com, a semnat prelungirea contractului cu CFR Cluj. FANATIK a aflat că noul contract se întinde pe o perioadă de 3 ani, până în 2029. Alin Fică mai avea înțelegere cu clubul alb-vișiniu până la finalul sezonului.

Cristi Balaj, fostul președinte al lui CFR Cluj, a anunțat în direct la FANATIK SUPERLIGAșefii clubului din Gruia îi vor propune prelungirea contractului lui Alin Fică. FANATIK a aflat că lucrurile s-au rezolvat, jucătorul a semnat și va pune umărul la performanțele ardelenilor.

Alin Fică, aproape să ajungă la Rapid în această vară. De ce a picat transferul

În ultima fereastră de mercato, Alin Fică a fost dorit cu insistență la echipa lui Dan Șucu, Rapid București. După lungi negocieri, mijlocașul a rămas în cele din urmă în Ardeal, cauza principală fiind neînțelegerile din punct de vedere financiar cu clubul din Giulești.

Mutarea sa a picat cu doar 10 minute înainte de finalul perioadei de transferuri, iar suma pentru care conducerea Rapidului a încheiat orice discuție a fost de doar 1.000 de euro pe lună. Înaintea reînnoirii, Fică primea de la „feroviari” doar 5.000 de euro pe lună, în timp ce bucureștenii i-ar fi oferit nu mai puțin de 12.000 de euro pe lună, salariu ce ar fi crescut cu 1000 de euro în fiecare an petrecut pe Giulești.

Alin Fică a fost la un pas să se lase de fotbal. Mijlocașul a fost victima, dar și beneficiarul regulii U21

În primii ani ai regulii U21, când echipele încercau să „dribleze” obligația de a juca cu un fotbalist sub vârstă, mai mulți antrenori obișnuiau să înceapă partida cu un tânăr jucător în teren, pe care să-l înlocuiască la prima oprire a meciului, iar Alin Fică a fost unul dintre ghinioniștii care au trebuit să sufere acest lucru. Dan Petrescu l-a înlocuit după doar 30 de secunde într-o partidă, iar tânărul fotbalist a fost la un pas să se lase de fotbal.

Cu toate astea, aceste lucruri l-au format ca om, iar puținele minute pe care le-a jucat în acea perioadă l-au ajutat în viitor. Acum, ajuns la 24 de ani, Fică a devenit un jucător important pentru CFR Cluj și curtat de mai multe echipe.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow