Nicușor Dan, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea premierului. Delegația PSD, cu Sorin Grindeanu în frunte, a intrat la discuții. Update
Președintele României, Nicușor Dan, are consultări la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare în vederea desemnării viitorului premier. Programul discuțiilor.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/nicusor-dan-consultari-bolojan-grindeanu-fritz-kelemen.jpg?#)
Joi, 19 iunie, delegațiile partidelor parlamentare sunt așteptate la Palatul Cotroceni, pentru consultări convocate de președintele Nicușor Dan. La finalul întrevederilor va avea loc desemnarea premierului.
UPDATE, ora 11.05. Delegația PSD a intrat la consultările cu Nicușor Dan
La ora 11.00, la Palatul Cotroceni au început consultările între președintele Nicușor Dan și partidele parlamentare. Primii care au ajuns la masa discuțiilor au fost cei de la PSD.
Delegația social-democraților, una numeroasă, este formată din Sorin Grindeanu, Daniel Băluță, Lia Olguța Vasilescu, Gheorghe Șoldan, Ciprian Șerban și Bogdan Ivan.
Consultări între Nicușor Dan și partide pentru desemnarea premierului
După mai multe săptămâni de negocieri, discuți încinse și chiar amenințări cu ieșiri din coaliția ”pro-europeană”, România ar putea avea, în sfârșit, un nou premier desemnat. Joi, președintele Nicușor Dan i-a invitat din nou la Palatul Cotroceni pe reprezentanții celor 7 partide și grupul minorităților naționale din Legislativ.
Din punct de vedere constituțional, aceste consultările reprezintă ultimul pas înainte ca președintele să anunțe oficial cine este desemnat prim-ministru. Discuțiile survin într-un moment în care cele patru formațiunii care negociază formarea viitoarei guvernări nu au ajuns la un acord final privind intrarea la guvernare și nici privind pachetul de măsuri fiscale și economice.
Conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale, consultările de la Palatul Cotroceni vor începe cu delegația PSD de la ora 11.00 și se vor încheia la 14.30 cu cea a minorităților naționale. Iată programul discuțiilor:
- Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
- Ora 11:30 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
- Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
- Ora 12:30 – Uniunea Salvați România (USR);
- Ora 13:00 – Partidul S.O.S. România (SOS);
- Ora 13:30 – Partidul Oamenilor Tineri (POT);
- Ora 14:00 – Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR);
- Ora 14:30 – Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale
Ce delegații deplasează partidele la consultările cu Nicușor Dan. AUR refuză participarea
Formațiunile politice au anunțat deja și componența delegațiilor cu care se vor prezenta la aceste consultări cu Nicușor Dan. Liberalii merg cu președintele Ilie Bolojan, favorit să fie desemnat premier, cu secretarul general Adrian Veștea și prim-vicepreședinții Emil Boc, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu și Dan Motreanu. Până în acest moment, PSD nu a anunțat componența delegației care va merge la Palatul Cotroceni.
Kelemen Hunor, Tanczos Barna, Turos Lorant, Csoma Botond și Antal Arpad sunt politicienii de la UDMR. USR a anunțat că va fi reprezentantă la Cotroceni de Dominic Fritz, Ionuț Moșteanu, Ștefan Pălărie, Cătălin Drulă, Oana Murariu și Oana Țoiu.
AUR a anunțat, miercuri că nu va trimite o delegație la Palatul Cotroceni pentru consultările cu președintele Nicușor Dan. ”Nu putem să legitimăm o lovitură de stat”, a explicat Dan Tanasă, deputat și purtător de cuvânt al partidului.
Pe de altă parte, aliații AUR de la prezidențiale, POT, au anunțat că se vor prezenta la consultările de la Cotroceni. Vor deplasa la discuțiile cu Nicușor Dan următoarea delegație: Anamaria Gavrilă, Chiriță Răzvan, Grofu Daniel, Porumboiu Gabriela, Nicolae Dan și Popa Alexandru Cristian.
Care este reacția ta?






