Nicușor Dan, interviu eveniment înainte de turul doi din 18 mai. ”George Simion înseamnă haos economic” / Pe cine ar pune premier după 18 mai

Nicușor Dan a acordat un interviu pentru Euronews, în care a vorbit despre planul său pentru România înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.

May 7, 2025 - 19:30
 0  1
Nicușor Dan, interviu eveniment înainte de turul doi din 18 mai. ”George Simion înseamnă haos economic” / Pe cine ar pune premier după 18 mai

Interviul integral va fi transmis la ora 19:00 de Euronews, dar și în format LIVE text pe FANATIK.ro. Într-un scurt preview al interviului, Nicușor Dan rugat să comenteze foarte probabila incapacitate de plată în care ar putea intra țara noastră în lunile următoare.

Nicușor Dan explică cum îl va bate pe George Simion

Andra Miron Diaconescu: ”Suntem alături de domnul Nicușor Dan, candidatul pentru alegerile prezidențiale din România. Un candidat independent, dar cu susținerea mai multor partide. Vă mulțumesc. Domnule Dan, încep direct cu întrebarea care macină pe toată lumea. Cum îl bateți pe domnul Simion?”

Nicușor Dan: ”Nu e o competiție între două persoane, e între două direcții ale României și cred că sunt trei diferențe fundamentale. Una pe raportarea la politică externă, o direcție occidentală, alta anti-occidentală. Alta economică, o direcție a unei economii deschise, inclusiv față de capitalul străin, față de o economie care se izolează și o cultură în spațiul public, o cultură a deschiderii, față de o cultură a urii, care este propagată de candidatul Simion”.

Andra Miron Diaconescu: ”Totuși, în afară de o ideologie aveți nevoie și de niște voturi palpabile. Am văzut că mașinăria de vot pentru partide nu a funcționat, apoi am văzut o lume pe care nu o cunoșteam, care era tăcută. O lume care a arătat că vrea să voteze, să schimbe ceva, probabil că n-a avut vocea auzită foarte mulți ani și acum vrea să o facă auzită”

Nicușor Dan, cuvinte grele la adresa lui George Simion

Nicușor Dan: ”Sunt mult mai optimist decât dumneavoastră. Într-adevăr e o dorință uriașă de schimbare, ea s-a produs. Avem în turul doi, doi oameni care nu sunt din clasa politică. Întrebarea este, dacă alegem o schimbare rațională sau una care ne duce în haos, cum promite domnul Simion? Eu sunt foarte optimist că societatea românească are abilitatea de a alege schimbarea înțelept”.

Andra Miron Diaconescu: ”Și, totuși. Rămân în aceste întrebări. Cum veți convinge votantul PNL, votantul PSD, votantul UDMR, de fapt UDMR-iștii s-ar putea să aibă către dumneavoastră o deschidere. Am văzut și în precedentele alegeri. Votanții nehotărâți, cum îi alegeți?”

Nicușor Dan: ”În opinia mea e puțin relevantă asocierea cu partidele, modul în care oamenii au votat la parlamentare”.

Andra Miron Diaconescu: ”Aveți dreptate, dar mă refer mai mult la ideologia oamenilor care sunt de sorginte de stânga sau de dreapta. Care cred în anumite ideologii, care caută în cei doi candidați un reprezentant”.

Nicușor Dan nu crede că oamenii votează în funcție de partid, ci vor alege omul

Nicușor Dan: ”Asta vă spun și eu, dacă oamenii ar fi fideli partidelor pe care le-au votat la alegerile parlamentare, l-am fi avut pe domnul Antonescu cu 50%. Nu s-a întâmplat asta, oamenii au votat oameni, nu au votat partide. Acum suntem în turul doi, o competiție între doi oameni cu viziuni total diferite, o să fie judecata oamenilor dincolo de o judecată de partid. Cred că mulți dintre ei nu vor să, a fost un vot de protest, el s-a consumat. Cred că mulți dintre români nu vor un haos economic și e sarcina noastră să-i convingem că George Simion înseamnă haos economic”.

Andra Miron Diaconescu: ”De ce spuneți asta?”

Nicușor Dan: ”Eu am văzut, au trecut doar două zile de când pare că are prima șansă pentru a câștiga, am văzut ce s-a întâmplat pe bursă, cu cursul leului. Este o uriașă neîncredere a pieței private față de George Simion, față de partidul AUR. Se vorbește despre naționalizare, Călin Georgescu vorbește despre firme private cu care statul român să fie de acord. Se vorbește despre o îngrădire a inițiativei private. Oamenii din zona economică sunt foarte sensibili la lucrul ăsta”.

Nicușor Dan, dispus să negocieze cu partidele mari pentru a obține voturi

Andra Miron Diaconescu: ”Veți avea sau ați avut deja o discuție cu reprezentanți ai partidelor?”

Nicușor Dan: ”Bineînțeles, suntem oameni politici și discutăm. Dar, ce fac dânșii fac dânșii, e libertatea lor. Eu vreau să fiu parte dintr-o dezbatere a societății, mi-aș dori mult să intervină oameni de cultură, respectați de comunitate, oameni de afaceri. E o dezbatere a societății”.

Andra Miron Diaconescu: ”După primul tur ați discutat cu PNL? Cu domnul Bolojan, cu domnul Predoiu? Domnul Ciolacu?”

Nicușor Dan: ”Am vorbit cu mai multă lume în regim de confidențialitate, pentru că asta e o normalitate în spațiul politic”.

Andra Miron Diaconescu: ”Cum înțelegeți faptul că PSD-ul a vrut să nu intre în acest joc pentru turul doi, a spus că nu dă votul nimănui, sau că nu susține niciun candidat”.

Nicușor Dan: ”Cum am spus, este poziția partidelor, care pot să influențeze mai mult sau mai puțin. Dar, dezbaterea importantă nu este acolo, este în societate. Eu sunt foarte optimist că societatea va lua decizia înțeleaptă”.

Nicușor Dan și-l dorește premier pe Ilie Bolojan

Andra Miron Diaconescu: ”La PSD există această mașinărie, dacă există un semnal către primari, aceștia într-o măsură se raliază semnalului. Credeți că mai mult vă încurca, sau mai bine vă face că nu sunt alături de dumneavoastră?”

Nicușor Dan: ”Nu o să fac niște calcule, cel mai important e că e o dezbatere a societății. Ea deja a început, e foarte efervescentă. Sunt optimist că va merge în direcția corectă, nu sigur”.

Andra Miron Diaconescu: ”Legat de premier, aveți un nume în minte?”

Nicușor Dan: ”Imediat după 18 mai, îmi doresc un guvern al celor patru partide occidentale, care să aibă susținere în Parlament, un guvern care să facă reformele de care România are nevoie, în special pe zona economică”.

Andra Miron Diaconescu: ”Ați vehiculat numele domnului Bolojan”

Nicușor Dan: ”Da, o persoană pe care o apreciez foarte mult, mi-aș dori ca el să fie premier, dar nu pot să promit asta înainte de a avea o discuție cu reprezentanții partidelor”.

Andra Miron Diaconescu: ”Domnul Simion deja vorbește despre domnul Georgescu, drept preferința sa pentru premier”

Nicușor Dan: ”Din nou, o diferență de abordare dintre a promite lucruri pe care le poți face și a promite lucruri de care nu ai nicio garanție că le poți face”.

România nu își permite să intre în incapacitate de plată, spune Nicușor Dan

Andra Miron Diaconescu: ”La ce vă referiți, la dumneavoastră sau la dumnealui?”

Nicușor Dan: ”La dumnealui. Nu poți să impui un premier fără să ai o discuție cu majoritatea care să-l susțină. Mi se pare absolut hazardat să spui că poți să faci alegeri anticipate în România în momentul în care economia românească este într-atât de fragilă. România nu-și permite alegeri anticipate în momentul ăsta.

România nu-și permite șocuri economice, am văzut două zile bursa și cursul leului. România are nevoie de schimbare, dar schimbare care să nu ducă România în incapacitate de plată”.

Nicușor Dan, interviu eveniment înainte de turul doi din 18 mai

”Incapacitate de plată înseamnă imposibilitate statului de a plăti cheltuieli esențiale, cum ar fi pensii. Adică sunt lucruri foarte, foarte serioase. Nu mai vorbim de inflație, care poate să fie scăpată de sub control. Vorbim de lucruri foarte, foarte serioase.

Și modul în care ne raportăm la schimbare, într-o situație economică dificilă, trebuie să fie foarte, foarte rezonabilă”, a răspuns Nicușor Dan la întrebarea Andrei Miron Diaconescu, redactor-șef al Euronews România.

De asemenea, Nicușor Dan a vorbit despre schimbarea necesară în țara noastră, însă a explicat că această schimbare nu ar trebui să ducă la imposibilitatea țării de a plăti pensii și salarii. De asemenea, candidatul independent a analizat situația economică a țării și și-a prezentat planurile dacă va ajunge președinte.

Nicușor Dan se pregătește de dezbatere cu George Simion

”România nu-și permite șocuri economice. Am văzut în două zile, bursa și cursul leului. România are nevoie de schimbare, dar o schimbare care să nu ducă România în incapacitate de plată”, a completat Nicușor Dan.

Interviul va fi redat de la ora 19:00, pe Euronews România și LIVE text pe FANATIK.ro. De asemenea, Nicușor Dan a anunțat că va fi prezent mâine, joi 8 aprilie, de la ora 20:00, la o dezbatere cu George Simion, tot pe Euronews.

În principiu, Simion a anunțat că nu va fugi de nicio dezbatere cu Nicușor Dan și cel mai sigur cei doi se vor întâlni față în față și pe 15 mai, la TVR. Rămâne de văzut până atunci dacă vor avea loc și alte dezbateri televizate.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow