Noua „perlă” a lui Gigi Becali de la FCSB, sub lupa lui Mitică Dragomir: „O mare speranță a fotbalului românesc”. Plusuri și minusuri + cel mai tare jucător U21

Ce spune Mitică Dragomir despre jucătorul pe care Gigi Becali visează să scoată o avere. „Dacă învață niște lucruri, se face jucător de bani mulți. Peste 5 milioane de euro”.

Dec 27, 2024 - 12:30
 0  1
Noua „perlă” a lui Gigi Becali de la FCSB, sub lupa lui Mitică Dragomir: „O mare speranță a fotbalului românesc”. Plusuri și minusuri + cel mai tare jucător U21

FCSB a avut parte de un an 2024 de poveste. Bucureștenii au câștigat titlul, sunt ca și calificați în primăvara europeană și, în prezent, împart primul loc în Superliga cu Universitatea Cluj. Roș-albaștrii au și viitor. În lot sunt câțiva jucători tineri de mare perspectivă.

Mitică Dragomir îl laudă pe puștiul minune de la FCSB. „Se face jucător de bani mulți”

Unul dintre aceștia este Mihai Toma. Mijlocașul a prins tot mai multe meciuri în ultima perioadă și impresionează prin dezinvoltura de care dă dovadă. El a profitat de regula U21 și dă impresia că, în viitor, ar putea fi un titular de bază la FCSB.

Mitică Dragomir, un adevărat expert al fotbalului românesc, a văzut ultimele meciuri ale campioanei României și e de părere că Mihai Toma are un potențial imens, însă mai are multe de învățat până va ajunge un jucător cu adevărat important.

„Toma are o capacitate de efort bună. E cam destrăbălat. Nu dă cu capul. Nu lovește bine cu stângul. E haotic, dar, având capacitate de efort ieșită din comun, suplinește foarte mult. El, la vârsta lui, este o mare speranță a fotbalului românesc.

Dacă învață niște lucruri, se face jucător de bani mulți. Peste 5 milioane de euro. Cel mai tare jucător Under din această țară este Cristi Ignat, de la Rapid. Cel mai scump jucător din țară va fi Cristi Ignat. Peste 20 de milioane de euro”, a spus fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în podcastul „Profețiile lui Mitică”.

Gigi Becali: „În fața lui Toma nu mai poate juca nimeni”

Gigi Becali a rămas impresionat de felul în care Mihai Toma joacă, deși are doar 17 ani. După meciul cu Poli Iași, patronul celor de la FCSB a declarat că juniorul va juca titular și în anul 2025, deși în lot sunt fotbaliști cu mult mai multă experiență.

„În fața lui Toma nu mai poate juca nimeni. Este fix jucătorul care îmi place, nu pierde absolut deloc mingea. Le-am transmis să aibă mai mult tupeu în a doua repriză. La 17 ani, să joci atât de bine, să nu pierzi deloc mingea, să ai o asemenea viziune, nu mi-a fost dat să văd așa ceva.

Nu poate juca nimeni în fața lui. Chiar și fără regulă, Toma este titular în fața oricui, și a lui Ștefănescu, Tănase sau Miculescu. Cu el începe echipa. Pe cuvântul meu de onoare! Nu am avut așa un jucător”, a explicat Gigi Becali, conform GSP.ro.

Mihai Toma a ajuns în academia celor de la FCSB în 2020. De atunci, el a progresat enorm și, în viitor, ar putea prinde un transfer într-un campionat puternic din Europa League. Cota sa ar putea exploda în perioada următoare, dacă își continuă evoluțiile.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow