Noul antrenor al lui Cagliari s-a pronunțat în privința lui Răzvan Marin, dorit de Dan Șucu la Genoa! Ce se întâmplă cu Florinel Coman
Presa din Italia a dezvăluit ce intenții are Fabio Pisacane, antrenorul numit în această vară pe banca lui Cagliari, în privința lui Răzvan Marin.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/razvan-marin-fabio-pisacane.jpg?#)
Sub contract cu Cagliari până în vara anului viitor, Răzvan Marin se află într-o situație incertă la formația italiană. De acest lucru ar putea profita Genoa, gruparea lui Dan Șucu fiind interesată de un transfer al mijlocașului român.
Rămâne Răzvan Marin la Cagliari? Opinia noului antrenor ar putea fi decisivă
În sezonul trecut, Răzvan Marin a strâns 35 de prezențe în tricoul lui Cagliari. În nu mai puțin de 20 de partide, mijlocașul român a fost introdus pe parcurs. Acesta a reușit să înscrie de trei ori și să ofere două pase decisive.
Viitorul său la echipă este incert, însă decizia celor din conducere ar putea fi influențată și de dorința noului antrenor Fabio Pisacane (39 de ani), numit în locul lui Davide Nicola. Aflat la prima experiență ca „principal”, acesta ar dori să îl păstreze pe mijlocașul român.
„În ciuda cifrelor, se pare că antrenorul Fabio Pisacane îl apreciază, așadar trebuie să înțelegem ce decizie va lua în privința jucătorului. Clubul va trebui să ia o poziție definitivă, chiar dacă perioada de transferuri ar putea să ofere noi oportunități.
Marin mai are contract cu Cagliari până la 30 iunie 2026. Valoarea sa de piață este de aproximativ 4 milioane de euro, va trebui să așteptăm și să vedem ce decizie va lua Cagliari. Următoarele săptămâni vor fi decisive în a stabili viitorul mijlocașului român”, au notat cei de la cagliarinews24.com.
Cagliari a luat decizia în privința lui Florinel Coman
Dacă situația lui Răzvan Marin la Cagliari este incertă, același lucru nu se poate spune și despre Florinel Coman. Împrumutat în ianuarie de la Al-Gharafa, internaționalul român a avut un debut fabulos, cu gol marcat în victoria contra Parmei.
Apoi, evoluțiile lui Coman au fost dezamăgitoare, parcursul său fiind afectat și de multiple accidentări. Într-o analiză a situației de la Cagliari, cei de la TuttoMercatoWeb au clarificat viitorul acestuia la echipă. „Florinel Coman, care a sosit în perioada de transferuri din iarnă și a rămas puțin în culise, și Tommaso Augello, al cărui contract expiră, părăsesc cu siguranță Sardinia”, au transmis italienii.
Care este reacția ta?






