O adversară de temut a Simonei Halep se retrage din tenis la 30 de ani: ”Este timpul să redescopăr bucuria de a trăi pur și simplu”

O celebră jucătoare, adversară a Simonei Halep, și-a anunțat retragerea la vârsta de 30 de ani din cauza numeroaselor accidentări.

Jul 17, 2025 - 19:00
 0  0
O adversară de temut a Simonei Halep se retrage din tenis la 30 de ani: ”Este timpul să redescopăr bucuria de a trăi pur și simplu”

Tunisianca Ons Jabeur, adversară a Simonei Halep în circuitul WTA, a decis să se retragă din activitate, la scurt timp după ce a pierdut încă din primul tur la Wimbledon 2025 și a coborât dramatic în clasamentul mondial.

Se retrage adversara Simonei Halep

După ce WTA a anunțat că sportiva s-a retras de la turneul de la Montreal, Ons Jabeur a surprins pe toată lumea și a hotărât să-și încheie cariera la doar 30 de ani. Și a făcut printr-un anunț pe rețelele de socializare.

”În ultimii doi ani, m-am forțat foarte mult, luptându-mă cu accidentările și confruntându-mă cu multe alte provocări. Dar, în adâncul sufletului, nu m-am mai simțit cu adevărat fericită pe teren de ceva vreme

Tenisul este un sport minunat, dar acum cred că este timpul să fac o pauză și să mă pun pe primul loc: să respir, să mă vindec și să redescopăr bucuria de a trăi simplu. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru”, a scris tunisianca, în mediul online.

A pierdut 3 finale de Grand Slam

Una dintre cele mai bune jucătoare din circuit în 2022 și 2023, când a ajuns până pe locul 2 în clasamentul WTA, Ons Jabeur a avut nenumărate probleme medicale în ultimul an și jumătate, care au avut consecințe și în starea sa mentală.

Tunisianca are în palmares 3 finale de Grand Slam, Wimbledon 2022 și 2023 și US Open 2022, dar de fiecare dată a părăsit terenul învinsă. Prima dată a pierdut cu Elena Rybakyna, iar apoi au venit înfrângerile cu Iga Swiatek și Marketa Vondrousova.

Pentru Jabeur a urmat un 2024 cu multe suișuri și coborâșuri, însă căderea sa a fost taxată, fiind desemnată una dintre jucătoarele care au avut un an dezamăgitor, în ciuda multitudinii de accidentări avute.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow