O nouă tragedie aviatică în India. S-a prăbuşit un elicopter cu pelerini, nu există niciun supravieţuitor
India, lovită de o nouă catastrofă aviatică. Mai mulţi pelerini au murit în drumul spre templu, după ce elicopterul lor s-a prăbuşit.
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/india.jpg?#)
O nouă tragedie aviatică în India, la nici trei zile distanţă după cea de la Ahmedabad. Un elicopter s-a prăbușit duminică dimineața în zona localităţii Kedarnath, din statul nordic Uttarakhand.
Şapte persoane au murit în accident
Accidentul s-a produs în apropierea zonei Gaurikund, iar toate cele şapte persoane aflate la bord au murit în urma prăbuşirii aparatului de zbor. Experţii în aviaţie avansează, ca primă ipoteză faptul ca accidentul să se fi produs din cauza vremii nefavorabile.
Imediat după incident echipele NDRF au ajuns la fața locului, dar cu toate acestea, din cauza vremii potrivnice, operațiunile de salvare se confruntă cu dificultăți. În plus, rămăşiţele epavei sunt împrătiate pe o rază de zeci de metri.
Primele care au raportat incidentul au fost câteva femei care coseau iarbă, ele văzând fumul care s-a înălţat după prăbuşirea elicopterului.
Tragedia este legată de sărbătoarea Chardham Yatra
Elicopterul care s-a prăbușit în Kedarnath aparține companiei Aryan. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 5.30 dimineața (03.00, ora României). În accident şi-au pierdut viaţa cinci pasageri adulți și un copil, dar şi pilotul. După prăbuşire elicopterul a luat imediat foc, astfel că nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestora.
În ultima vreme, mai multe astfel de incidente au avut loc în Kedarnath. Recent, a avut loc o aterizare de urgență a unui elicopter pe șosea şi tot în urmă cu câteva zile, un alt elicopter a avut un accident înainte de decolare. Toate au legătură cu Chardham Yatra, un important pelerinaj spiritual în India, desfășurat în statul Uttarakhand, în Himalaya, iar oamenii închiriază elicoptere pentru a evita urcuşul pe jos.
Chardham înseamnă „cele patru locuri sfinte”, iar traseul include patru temple hinduse sacre: Yamunotri, Gangotri, Kedarnath şi Badrinath. Elicopterul care s-a prăbușit în această dimineaţă a decolat din Kedarnath spre Guptkashi, iar accidentul s-a produs lângă Gaurikund, câteva minute mai târziu.
Care este reacția ta?






