O nouă tragedie în fotbalul românesc! Fiul fostului selecționer a murit la 26 de ani
Fotbalul românesc este zguduit de o nouă tragedie fără margini. Un fotbalist din Liga 2 a murit la vârsta de doar 26 de ani
O nouă tragedie s-a produs în fotbalul românesc în cursul zilei de luni, 30 iunie. La vârsta de doar 26 de ani, David Oprescu de la CSM Slatina a încetat din viață.
O nouă tragedie în fotbalul românesc: David Oprescu a murit la doar 26 de ani după ce fusese diagnosticat cu meningită
Potrivit liga2.ro, el se confrunta de mai mult timp cu anumite probleme medicale, mai exact cu o meningită, chestiune care i-a fost acum fatală. Acest diagnostic i-a fost pus fotbalistului în urmă cu doar trei luni, informează sursa citată anterior.
Se pare că totul a pornit în urmă cu aproximativ doi ani. Atunci, mijlocașul a mers în Anglia pentru a se opera în sensul extirpării unei „alunițe” pe care o avea în zona spatelui.
Doar că, din nefericire, intervenția chirurgicală respectivă a presupus anumite complicații, motiv pentru care starea lui de sănătate s-a înrăutățit rapid.
Din acest motiv, el a început să nu se mai prezinte la antrenamente, iar ultimul meci jucat pentru CSM Slatina a fost tocmai pe data de 11 mai 2024, o înfrângere cu scorul de 0-3 în fața celor de la Chindia Târgoviște.
Fiul antrenorului Daniel Oprescu și-a făcut junioratul în Anglia și evolua la CSM Slatina din 2019
David Oprescu era fiul lui Daniel Oprescu, fost antrenor la CSM Slatina, până în noiembrie 2024, și fost selecționer la naționalele U18 și U19 ale României.
El se afla sub contract cu această echipă încă din 2019, de la momentul venirii sale de la Flacăra Horezu. Anterior, și-a făcut junioratul în Anglia, țara în care mama lui s-a mutat în urmă cu mai mult timp. De altfel, acesta a fost și motivul pentru care a mers acolo pentru a se opera la momentul respectiv.
Această tragedie a lovit clubul CSM Slatina la scurt timp după ce fostul mare fotbalist Gică Craioveanu a fost numit în funcția de președinte. Conform sursei citate, urmează ca înmormântarea lui să aibă loc la Piatra Olt.
Mesajul sfâșietor transmis de un medic din Slatina
Crinu Nuța, medic primar pneumolog la Spitalul Județean de Urgență din acest oraș și un apropiat al familiei Oprescu, nu și-a putut ascunde emoțiile după acest eveniment extrem de trist.
„Și azi am decis să postez doliul meu… O iubire a hotărât să plece acolo unde poate este liniște și nu există suferință… și a plecat cu 26 ani în tolba vieții…frumos, cuminte și elegant… Drum bun, David Oprescu… și găsește ceva frumos acolo unde ești… Crinu te iubește dincolo de… tot!”, a fost mesajul său.
Ianis Stoica, devastat de această veste
Atacantul de la Hermannstadt a jucat alături de David Oprescu la CSM Slatina în sezonul 2020-2021, când primul a fost împrumutat acolo de FCSB. El a postat pe Facebook la scurt timp după aflarea veștii tragice o fotografie din perioada pandemiei de Covid-19 cu el și regretatul fotbalist, alături de mesajul:
„Nu te voi uita niciodată, suflet bun! Fiecare succes de-al meu fotbalistic va fi pentru tine!”.
Care este reacția ta?