Obiectiv clar după U Cluj – FCSB 0-2: „Trebuie să scriem istorie și să mergem în Europa!”

U Cluj a pierdut în etapa cu numărul 8 din play-off în fața FCSB-ului (scor 0-2). Jucătorii lui Ovidiu Sabău nu renunță însă la gândul de a juca în cupele europene.

May 11, 2025 - 23:30
 0  1
Obiectiv clar după U Cluj – FCSB 0-2: „Trebuie să scriem istorie și să mergem în Europa!”

U Cluj a cedat pe teren propriu în fața lui FCSB (scor 0-2). Deși au înregistrat un nou rezultat nefast în acest play-off, jucătorii lui Ovidiu Sabău sunt gata să lupte până la capăt pentru locul care să le garanteze participarea în cupele europene din sezonul viitor.

Andrei Artean i-a felicitat pe cei de la FCSB, dar le-a pus gând rău rapidiștilor

Andrei Artean a semnat în iarna acestui an cu U Cluj, dar a devenit rapid o piesă de bază în primul „11”. Experimentatul mijlocaș i-a felicitat pe „roș-albaștri” pentru câștigarea titlului, însă i-a avertizat pe rapidiști că nu se vor preda în cursa pentru locul de baraj pentru Conference League.

„Au calitate foarte mare, țin să-i felicit”

„Am jucat împotriva campioanei țării, o echipă foarte bună. Când ești campion, parcă îți ies toate. Au calitate foarte mare, țin să-i felicit. Am pierdut un meci pe care nu trebuia să-l pierdem. Am făcut o primă repriză bună, dar în a doua nu știu ce s-a întâmplat.

Sincer, mi-am asumat că o să joc pe altă poziție. Spun că am făcut un meci slab, dar asta nu e o scuză. Au contat absențele de astăzi, echipa a făcut rezultate cu ei, la orice formație se simte când sunt absențe.

„Trebuie să facem istorie ca să mergem în Europa”

FCSB este o echipă foarte iubită în țară, dar și noi am avut multă lume în tribune și la celelalte meciuri. Suporterii meritau un rezultat bun în această seară”, a spus inițial Andrei Artean.

„Suntem la mâna noastră, avem meciurile directe cu ei (n.r.-Rapid), trebuie să facem istorie ca să mergem în Europa”, a mai spus mijlocașul defensiv, conform Digi Sport.

Iulian Cristea nu are resentimente față de FCSB. „Îi felicit, meritau să câștige acest campionat!”

„Au făcut un meci destul de bun. Eram conștienți că nu o să fie relaxați. Au sărbătorit aseară, dar și relaxarea asta îți dă un imbold să joace mai bine.

Poate era mai bine pentru noi să câștige CFR, iar ei să joace sub presiune. Dar e târziu acum, îi felicit, meritau să câștige acest campionat.

„Sperăm la final să fim măcar pe locul 4 să ne luptăm la barajul de Conference League!”

Nu pare încă nimic pierdut. Ne-am fi dorit să câștigăm, treceam peste Craiova. Așa rămânem la un punct în spatele lor. Vedem ce fac mâine seară Rapid cu Dinamo.

Mai sunt 2 meciuri, le luăm fiecare în parte, păstrăm șansa și sperăm la final să fim măcar pe locul 4 să ne luptăm la barajul de Conference League.

Sunt momente cheie în niște meciuri tari și situații pe care trebuie să le fructifici. Îți creezi una, două, trei, dacă nu marchezi adversarul te poate surprinde și după e greu să îți revii”, a spus și Iulian Cristea.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow