Orașul din Europa care le cere turiștilor să nu mai fure pavele de pe străzi. Mulți îl vizitează în fiecare an

Autoritățile dintr-un oraș din Europa le cer turiștilor să nu mai fure pavele de pe străzi. Locul este vizitat anual de multe persoane.

May 25, 2025 - 17:00
 0  0
Orașul din Europa care le cere turiștilor să nu mai fure pavele de pe străzi. Mulți îl vizitează în fiecare an

Un oraș din Europa, vizitat anual de foarte mulți turiști, le cere acestora să nu mai fure pavele de pe străzi. Zeci de pietre dispar în fiecare lună.

Un oraș din Europa le cere turiștilor să nu mai fure pavele de pe străzi

Este vorba despre orașul pitoresc Bruges, situat în Belgia, vizitat anual de un număr foarte mare de turiști. Autoritățile au lansat un apel important către vizitatorii orașului, și anume să nu mai fure pietrele cubice de pe străzile medievale, care sunt recunoscute de UNESCO.

Potrivit politicianului local Franky Demon, în fiecare lună dispar, în medie, între 50 și 70 de pietre. În sezonul turistic de vârf, numărul acestora este chiar mai mare.

Pentru înlocuirea pietrelor, dar și pentru reparații, costurile pot ajunge la 2090 de euro pe metru pătrat. Dacă lipsesc pietre de pe străzile orașului, se pot întâmpla accidente, cum ar fi căzăturile.

“Unii pot considera acest gest inofensiv sau amuzant, dar consecințele sunt serioase. Îndepărtarea pietrelor creează riscuri de accidentare atât pentru locuitori, cât și pentru vizitatori.

Pietrele lipsă sau slăbite pot duce la căzături, iar muncitorii trebuie trimiși frecvent pentru reparații”, a explicat Franky Demon pentru CNN.

O persoană care a recurs la un astfel de gest a plantat o floare în locul pietrei lipsă. “Un gest excentric, dar care arată o lipsă de respect față de patrimoniul nostru comun”, a adăugat politicianul.

Autoritățile le cer turiștilor respect pentru arhitectura orașului și să nu mai ia cu ei bucăți de piatră, întrucât sunt foarte importante pentru patrimoniu.

“Cerem pur și simplu respect. Să te plimbi prin Bruges înseamnă să pășești prin secole de istorie. Aceste pietre nu sunt doar bucăți de piatră – sunt parte din sufletul orașului nostru. Le cerem vizitatorilor să se bucure de Bruges, dar să-i păstreze frumusețea pentru ceilalți”, a mai spus Demon.

Orașul este afectat de turismul excesiv

Bruges se confruntă, în prezent, cu o problemă pe care o au și alte orașe europene istorice, precum Barcelona sau Veneția, și anume supra-turismul.

Orașul a votat, în anul 2019, reducerea numărului navelor de croazieră care pot acosta în portul apropiat Zeebrugge. De asemenea, s-a renunțat la campaniile de promovare turistică în locuri cum ar fi Paris, astfel încât excursiile de o zi să fie descurajate.

Care este reacția ta?

like

dislike

love

funny

angry

sad

wow