Patronul lui Metaloglobus îi intră în grații lui Gigi Becali după promovare: „Steaua, echipa din liga a doua, mă deranjează!”
Imad Kassas, patronul sirian de la Metaloglobus, a oferit primul interviu după promovarea în SuperLiga și a vorbit despre Gigi Becali la superlativ
:format(jpeg):quality(80)/wp-content/uploads/2025/06/steaua-bucuresti-dinamo-bucuresti-liga-1-9082015-scaled.jpg?#)
Imad Kassas, patronul sirian de la Metaloglobus, a vorbit despre relația cu Gigi Becali. Cei doi se vor înfrunta în premieră din postura de adversari după promovarea istorică în SuperLiga.
Patronul lui Metaloglobus, laude pentru Gigi Becali după promovarea în SuperLiga
Pantelimonul petrece pentru prima dată în cei 102 ani de istorie ai lui Metaloglobus. Echipa din cartierul bucureștean a promovat în premieră dupa „dubla” de la baraj cu Poli Iași. Patronul Imad Kassas (63 de ani) a vorbit despre planurile pe care le are în SuperLiga.
„M-am gândit mereu la promovare, dar mă bucur că am reușit acum, când foarte puțini ne-au luat în serios. Acum, într-o primă fază, obiectivul va fi să ne menținem în prima ligă. Ce poți să ceri mai mult de la echipă în primul sezon”, a declarat Imad Kassas, conform sport.ro.
Patronul sirian al bucureștenilor a pornit deja căutările unui partener care să îl ajute din punct de vedere financiar. Momentan, Kassas investește singur la Metaloglobus.
„Am avut deja niște discuții cu oameni din Arabia Saudită, dar totul depindea de promovarea echipei în prima ligă. Acum, când am reușit acest lucru, vom relua discuțiile. Pentru că, sincer vorbind, cine venea la Metaloglobus, dacă am fi rămas în liga a doua? Acolo, sunt doar costuri și posibilități foarte mici din punct de vedere al obținerii unui profit. În liga a doua, dacă n-ai o primărie în spate, n-ai cum să reziști…
(n.r. – De ce buget o să fie nevoie pentru prima ligă?) Cel puțin, de 3 milioane de euro”, a adăugat patronul bucureștenilor.
De la 500 de euro pe lună, la 1.000 – 1.200 de euro. Eu am căutat să aduc jucători tineri la echipă, care să fie cu gândul numai la fotbal și la performanță” – Imad Kassas, despre salariile de la Metaloglobus
„Dacă nu era Gigi, nu era nici Steaua!”
Imad Kassas a vorbit și despre relația de prietenie pe care o are cu Gigi Becali. Aceasta datează încă dinainte de Revoluție. „Eu cu Gigi sunt foarte bun prieten. Dar nu facem afaceri împreună! Mă cunosc cu el din timpul studenției. Ne duceam la el, toți arabii din România, și ne luam iaurt, brânză, carne de oaie. Și acum mă duc la meciurile FCSB-ului, stau la el în lojă.
Avem o prietenie fără niciun interes, fără să avem vreo afacere împreună. Ne respectăm reciproc. Iar eu respect foarte mult ce a reușit el în fotbal. În România, toți au vrut să-l copieze. Unii au dat-o în bară. Eu sunt de părere că, în România, era nevoie de un ‘nebun’ frumos, ca Gigi Becali, astfel încât fotbalul să meargă. Vă spun clar: dacă nu era Gigi, nu era nici Steaua!
OK, echipa lui Gigi se numește FCSB acum, dar pentru mine cel puțin, Steaua, echipa care joacă în liga a doua, nu e Steaua. Echipa asta de liga a doua, înființată în 2015, a apărut în fotbal după mine. Îmi pare rău de această situație. În loc să fie ruptă în două, Steaua și FCSB, ar fi trebuit să fie o singură echipă. Dar, în ceea ce privește echipa armatei, mă deranjează un singur lucru.
(n.r. – Ce anume?) Că există o concurență neloială crasă! Adică, eu plătesc taxe și impozite și din banii mei se duc la echipa de fotbal (n.r. – CSA Steaua), care e finanțată de bugetul de stat. Și asta se numește concurență neloială. Și cineva trebuie să pună piciorul în prag. Federația nu cred că e interesată de treaba asta. De aceea, acceptă finanțările de la primării. Ce-i drept, fără primării, dispar jumătate din cluburile din România! Dar problema e că, în România, sportul a ajuns masă de manevră a primarilor. Și noi, finanțatorii din sectorul privat, ne chinuim”, a conchis boss-ul lui Metaloglobus.
Care este reacția ta?






